Aş dori să las un mesaj Elenei care a pus întrebarea 16630. Dragă Elena îţi voi povesti istoria mea care poate îţi va lua frica puţin din inima ta. Mă aflu în străinătate de 5 ani şi acum 4 ani în urmă am prins însărcinată cu primul copil (băiat). Eu cu soţul meu îl aşteptam foarte mult căci era dorit. La vârsta de 1 anişor al băiatului am prins însărcinată cu al doilea. Îmi era foarte frică de situaţia care o aveam. Nu aveam nici un părinte sau neam aproape de noi şi plus la toate aveam un contract de serviciu care trebuia să-l finisez până când mi se împlinea 8 luni de sarcină. Îmi era enorm de frică de ce va fi, veneau la serviciu (căci lucram chelneriţă) diferiţi clienţi care îmi spuneau să avortez copilul. Până ce m-am dus la spital şi am programat o consultă pentru eliminarea copilului. Aveam o perioadă foarte grea. Plângeam în faţa icoanei şi mă rugam la bunul Dumnezeu să mă îndrume pe drumul cel drept. Peste câteva zile, m-am trezit de dimineaţă şi i-am soţului -NU, nici întrun caz nu fac avort, unde mănâncă un copil, o să mănânce şi al doilea. Dar cu serviciu voi termina cu ajutorul lui Dumnezeu. Uite că am finisat şi serviciul cu bine fără nici un incident. La vârsta de 1 an şi 9 luni ai băiatului a apărut pe lume şi surioara lui. Acuma momentan băiatul are 3 anişori dar fata 1 an jumate. Avem de toate în casă, şi se joacă şi se bat. Dar pot spune sincer că o iubeşte pe surioara lui foarte mult. O sărută când doarme, o caută când nu-i acasă, o hrăneşte. Clar că vrea ca toate jucăriile să fie al lui, dar noi lucram asupra lui în privinţa asta pentru a se împărţi cu ea. Acum eu şi cu soţul ne uitam la ei când se joacă şi ne gândeam ce ar putea fi dacă ar lipsi ea? Mă taie la inimă doar gândindu-mă. Un păcat enorm era cât pe ce să-l săvârşesc.