0
0

Sărut mâna, părinte. Mi-am dorit din tot sufletul să mă căsătoresc, să am o căsnicie fericită şi un soţ bun, încă de când eram copil m-am rugat pentru acest lucru, iar Bunul Dumnezeu mi-a dat excat ce mi-am dorit, chiar peste aşteptări. Dar v-am mai scris eu mai demult, că soacra mea e foarte posesivă, îl sună pe soţul meu din 5 în 5 minute, vine şi îşi dă cu părerea că ar trebui să faceţi aşa, să aranjaţi aşa prin casă iar acum, mai nou, o aduce mai tot timpul în discuţie pe fosta prietenă a soţului meu, deşi relaţia lor s-a terminat acum 5 ani, iar pe mine mă doare foarte tare acest lucru, nu-mi face plăcere că încă se mai discută despre acest lucru în prezenţa mea, care acum sunt soţia lui. Vă rog să mă ajutaţi cu un sfat, cum ar trebui să reacţionez, cred că ar trebui să nu mai discut cu el, să nu-i mai spun ce nu-mi convine, pentru că dacă îi zic soţului meu că mă deranjeză anumite lucruri la ea, nu mă înţelege, ba chiar se supără şi îl deranjeză, e normal că este mama lui. Dar dacă nici el nu mă înţelege, atunci cine să o facă? Îmi este foarte greu, ştiţi şi dvs. mai bine ca oricine, că atunci când încep să se bage părinţii, nu e bine deloc, atunci se cam destramă o familie. Chiar nu înţeleg ce urmăreşte, să ne despartă şi el să rămână singur? Sunt multe lucruri care mă dor, eu îmi doresc să am o famile liniştită, fără influenţele ei sau ale altcuiva, pentru că de aici încep discuţiile şi certurile, vine ea şi îmi spune că fiul ei este obosit, stresat şi… neînţeles. De unde până unde aceste vorbe? Ajutaţi-mă, vă rog mult pentru că trec prin nişte clipe destul de grele şi nu mă înţelege nimeni. Multă sănătate vă doresc şi vă mulţumim că ne alinaţi sufletele cu răspunsurile pe care ni le daţi la fiecare dintre noi!

  • CARMEN a întrebat 11 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Din păcate soră Carmen, o facem cu foarte mare întârziere ultimul timp. Nu prea reușim să facem față fluxului de întrebări, se vede că ne trebuie ajutor…

Vă îndemn, încă odată în plus la răbdare. Discuțiile cu soțul Dvs. trebuie să aibă loc atunci când este cu dispoziție și nicidecum nu până la ”sânge”. Dacă vedeți că se pierde pacea, e cazul să vă opriți și să amânați discuția pentru un alt moment mai prielnic în acest sens. Ce ține de readucerea discuțiilor despre fosta prietenă, aveți dreptate: Ele chiar nu trebuie să aibă loc și sunt inutile, sau, și mai mult chiar distrugătoare din punct de vedere psihologic pentru familia Dvs. Rugați-vă, pentru pace și bunăînțelegere în familia Dvs!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.