Părinte, am și eu o întrebare strigătoare la cer, m-am născut într-o familie creștină și mama s-a străduit să ne dea cea mai aleasă educație, a trăi creștinește (deși în ziua de azi e cam greu) am învățat de la ea, în schimb de la tata am auzit de când eram mică, doar sudalme, iar când era toamna nici nu îmi venea să stăm acasă, atunci era tânăr, iar acum când noi suntem mari și pe la casele lor, mama trăiește ca într-un adevărat iad, ai impresia că el nu e om de la Dumnezeu, ci de la cel rău, nu știu dacă mai sunt așa oameni ca el, rău, rău rău… toată viața l-a scris mama pe la toate felurile de slujbe și rugăciuni, dar mi se pare că nici Dumnezeu nu mai poate lucra asupra lui, am vrea să o ducem pe mama peste hotare, da ea se gândește oare ce o să zică lumea și eu stau și mă gândesc că nu o să fac bine că nici ea nu e la vârsta când schimbările îi fac bine, dar dacă o mai lăsam o s-o omorâm cu mâinele noastre, dați-mi un sfat ce am putea noi face ca niște copii cu frică de Dumnezeu pentru a nu păcătui în fața părinților, bunica totdeauna ne învața că la părinți nici nu se răspunde înapoi că vai de fiul acela va fi blestemat în veac, dar nu e nici o soluție.