malahie

0
0

Sărut mâna, Părinte. În primul rând vreau să vă mulţumesc pentru răspunsurile la celelalte întrebări ale mele. Acum că s-a terminat postul, m-am spovedit, m-am împărtăşit, însă Părinte în continuare mă chinui cu o patimă, cea a malahiei. M-am abţinut un timp, însă acum iarăşi am făcut acest păcat. Părinte, pur şi simplu nu mă pot abţine, rugaţi-vă dvs. pentru mine să stingă Dumnezeu văpaia trupului meu, nu mai vreau să simt niciodată nevoia de aşa ceva, mă simt neputincios, cât de mult mi-am dorit şi cât de mult m-am luptat să nu mai fac acest păcat, însă iarăşi am căzut în el. Îmi este jenă să merg mereu la duhovnic să îi zic mereu şi mereu acest păcat, nu mai pot, vă rog spuneţi-mi ce să fac. Părinte, uneori am în gând că oricât aş încerca să îi fac pe plac lui Dumnezeu şi să-i fiu plăcut Lui, nu reuşesc şi mă gândesc uneori că alţii care nu au nicio treabă cu Dumnezeu, trăiesc desfatările acestui pământ şi probabil nu ajung în Împărăţia lui Dumnezeu, iarăşi alţii care încearcă să facă cât de cât pe placul lui Dumnezeu, se chinuie să nu păcătuiască, nu gusta din desfătările pământului, însă fac şi ei păcate şi până la urmă tot nu ajung în împărăţia lui Dumnezeu…cel mai rău să fii aşa. Cei care nu aud de Dumnezeu şi nu fac deloc voia lui Dumnezeu şi trăiesc în păcat, macar ei se bucură de desfatările acestei lumi, sau cei care sunt cu adevărat desavărşiţi ajung în Împărăţia lui Dumnezeu şi se bucură de desfatările veşnice, însă cei ca mine care încearcă să facă voia lui Dumnezeu, nu se bucură nici de desfatările acestei lumi, nu fac nici voia lui Dumnezeu şi nu ajung în Împărăţia lui Dumnezeu şi doar se chinuie încercând să faca pe plac lui Dumnezeu, dar eşuează că fac animite păcate şi datorită păcatelor şi vorbelor tot mânie pe Dumnezeu. Cum scrie şi în scriptură: „nu vă amăgiţi nici malahieri, nici sodomiţi…nu vor moştenii Împărăţia lui Dumnezeu” deci şi dacă facem un păcat şi dacă facem 1000 tot nu avem şanse la mântuire? Credeţi-mă, părinte, că atât de mult mă chinui să fiu pe placul lui Dumnezeu, însă nu pot, este greu să faci voia lui Dumnezeu, nu ştiu ce să mai fac, patima asta pe mine mă distruge, nu pot să scap de ea. Vă mulţumesc din suflet Părinte şi sper să nu vă supăr cu textul meu. Vreau doar să nu mai supăr pe Dumnezeu ca el să mă ajute în orice pas şi lucru care-l fac şi să mă pună pe calea mântuiri, însă deocamdată nu reuşesc acest lucru şi păcătuiesc şi îl mânii pe Dumnezeu.

  • You must to post comments
0
0

Dragă frate, diavolul nu doarme, el se stradue să nu te lase în pace, și apoi oare nu știi că noi fără puterea și ajutorul lui Dumnezeu suntem neputincioși, roagă ajutorul să fie mereu alături , în ceia ce privește gândurile tale că dacă păcătuești și te stărui s-Ăi fii pe plac Domnului tot una ajungi în iad nu ai dreptate, Dumnezeu văzânduți stăruința și căința te va erta, oceanul milostiviirii Domnului este nemărginit pentru cei care se strădue, iar tu mergi din nou și din nou la duhovnic până când păcatul te va părăsi.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.