dezlegare

0
0

Doamne ajută, Părinte! Aş vrea să mă ajutaţi cu un sfat din punct de vedere duhovnicesc. Vă scriu cam cu aceeaşi problema care circulă în domeniul acesta.Vreau să mă înţelegeţi corect, cazul care vi-l relatez a devenit o problemă pentru existenţa mea. Am 24 ani, nu am avut până la vârsta aceasta nici un prieten, şi nici nu m-a deranjat faptul acesta, ştiindu-mi calităţile mele, am zis că tot timpul e înainte şi că are grijă Dumnezeu de mine să-mi dăruiască un soţ bun. Zilele trecute m-am întâlnit cu o verişoară de-a mea care s-a căsătorit la vârsta de 30 şi ceva de ani, şi mi-a povestit că bunica mea, de fapt şi a ei, care se ocupă cu vrăjitorii i-a legat cununia, aflând de faptul acesta cam târziu. A mers pe la biserici, mănăstiri, a povestit duhovnicului de cele întâmplate, a dat la 40 slujbe şi după o lună şi-a găsit perechea potrivită. În cazul acesta s-au aflat încă 2 verişoare care abia după ce au dat la 40 slujbe pentru dezlegare de cununie şi-au găsit perechea potrivită. Eu nu am crezut în vrăjitorii niciodată, dar bunica mea într-adevăr a despărţit multe familii, ceea ce blestemă pe vecini aşa se întâmplă, nu exagerez. Aş vrea să mă înţelegeţi că a devenit o problemă pentru mine, întâlnindu-mă cu rude, colegi, mirându-se de mine că nu am nici un prieten. Frecventez biserica regulat, la spovedanie mi-a fost rusine să întreb de părintele duhovnic ce părere are despre cazul acesta şi cum aş putea trece peste toate astea.Vă rog să mă iertaţi, şi să-mi luminaţi mintea cu un sfat duhovnicesc, sau să-mi explicaţi vă rog în ce constă să dau la 40 slujbe, menţionând pentru dezlegare de cununie? Să am iertare, Părinte!

  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, este foarte simplu, lămureștei părintelui așa cum ai scris și aici, și spunei să te pomenească în slujbe pentru a te căsători.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.