Ura

Sărut mâna, părinte! Părinte, am aşa o nelinişte în suflet. O ură care le-o port părinţilor, că nu m-au lăsat să fac ce facultate am vrut. Cum scap de asta? Nu este o ură în permenenţă, este o ură ce vine periodic, când văd pe alţii că au meseria exact pe acelaşi domeniu care vroiam să fac şi eu, atunci îmi vine ura şi amarul acesta în inimă. Sunt un băiat mult prea simplu, nu am simţiti niciodată fericirea interioară, nu am avut niciodată o relaţie stabilă cu o fată, nu mă simt niciodată împlinit. Părinte, Dvs. credeţi că voi avea vreodată parte de aceste fericiri ale lumii astea trecătoare, dar până la urmă tânjim şi după ele, că doar trăim şi pe pământul acesta. Părinte Dvs. credeţi că Dumnezeu îmi va da vreodată o iubită să fie viitoare soţie, potrivită mie, îmi va da vreodată un serviciu pe care să-l fac cu plăcere, îmi va da vreodată acea mulţumire de sine şi pace sufletească? Îmi va da aceea stare în care să zic că am un rost şi am pentru ce să trăiesc pe pământul acesta? Spuneţi-mi dvs ce să fac ca Dumnezeu să se îndure de mine şi să îmi dea aceste daruri lumeşti? Părinte, tot ce îmi doresc este să am o soţie care să o iubesc şi să mă iubească, o iubită macar, să am un serviciu care să îmi placă să-l fac cu drag, vreau să mă trezesc de dimineaţă şi să am un ţel, să am un rost în viaţă asta, atât, să mă simt fericit şi împlinit. Nu vreau bogăţia pământului, nu vreau decât aceste lucruri. Părerea dvs, Dumnezeu îmi va îndeplini vreodată aceste dorinţe ale mele?! Cu multă stimă, sfinţiţi părinţi că dvs sunteţi modele de viaţă, iată sunteţi credincioşi, plăcuţi lui Dumnezeu şi v-a dat toate darulrile şi sunteţi fericiţi, aşa ar trebui să facem toţi! Sărut mâna.