Sărut mâna, părinte. De mai bine de 10 ani m-am rugat, am citit Psaltirea şi m-am visat pe o mare învolburată pe o corabie şi am navigat pana am naufragiat la o casa (peste 1 an de la vis am cunoscut un baiat care locuia la o casa asemănătoare cu cea din vis). Am mai ținut pritenia cu acel băiat de la distanță, acum 2 ani eram pe punctul de a ne căsători, m-a prezentat familiei și rudelor, apoi ne-am certat din cauza că au intervenit rudele mele, că eu să nu mai continui relația cu el, că el nu este pentru mine. Acum am auzit că are o relație și că ar vrea să se căsătorească, respectiva are locuință, și asta îl motivează. Ce mă sfătuiți, credeți că mai merită să lupt pentru un astfel de om, putea / era să-mi fie el predestinat / sortit de la Dumnezeu? Mă macin cu gândul ca el mi-ar fi fost predestinat de la Dumnezeu, deși am avut numai obstacole și nu am putut fi mai aproape unul de altul, noi locuind în localități îndepartate. Cum aș putea să mă rog la Dumnezeu să-mi descopere perechea potrivita și să nu am piedici să mă cunun? Mulțumesc mult. Doamne ajută!
- a întrebat 12 ani ago
- last edited 8 luni ago
- You must login to post comments
În Biserica Ortodoxă nu putem vorbi despre predestinație. Ortodocșii spun simplu, dacă dorești: ”Cum îți ve-i așterne, așa ve-i dormi”!
Deci problema nu e în vise, nu e în sortire, ci e în dragoste. Dacă este dragoste și dacă aceasta este și reciprocă, luptați. Dacă nu, care e sensul? Doar pentru ai strica relația cu o altă persoană? Nu are rost…
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.