Cununii legate.

Sărut mâna, părinte. Am 18 ani, mă numesc Alexandra, sunt o fată de la ţară, însă am o situaţie bună din toate punctele de vedere. Părinţii mei sunt foarte respectaţi şi credincioşi. Mama mea a dat peste un necaz acum 3 luni, recent fiind, a rămas datoare dar s-a achitat, nu a curvit, nu a furat, nu a făcut nimic rău încât să fie atât de judecată. În urmă cu un an am început să vorbesc cu un băiat din sat, aproape de mine, aceasta prin 28 iunie 2012, înainte cu 1 an ca mama să rămână datoare, părinţii noştri vorbeau, se înţelegeau bine, aşa părea. A fost totul frumos 4 luni, apoi ai lui ai avut un moment când nu l-au mai lăsat să vorbească cu mine deloc, din cauza că mama s-a împrumutat bani. Am suferit amândoi enorm, însă decisesem să rămânem pe ascuns, pentru că ne iubeam prea mult. Apoi totul părea să-şi revină. Timp de 7 luni. Ne iubeam atât de mult şi îl iubeam încât m-am dăruit cu trupul. A mers totul cum îmi doream, ne iubeam foarte mult. Acum 2 săptămâni era el, cel pe care îl cunoşteam, iubitor, tandru, grijuliu, când a ajuns acasă acum 1 săptămâna, e total schimbat, am mers la o femeie care ştie să „dea în bobi”, ştiu e păcat, e un lucru necurat, însă am zis să încerc, mi-a spus „că o să vorbim, dar mama lui e foc de supărată pe relaţia noastră, şi vrea cu orice preţ să ne despartă, inima lui e cât un bob de porumb la fel şi a mea, suferă enorm, dar va fi bine, până ce va afla mama lui şi v-or fi iarăşi certuri, a spus „aveţi cununiile legate”, nu ştiu ce vrea să însemne asta, ce înseamnă să ai cununiile legate? Iartă-mă, părinte, dacă am greşit. Iartă-mă. Am doar 18 ani, iubesc pentru prima dată, simţeam că el va fi soţul meu. Soarta şi destinul parcă ne vroia împreună. Bunicul lui a vrut să se căsătorească cu bunica mea, la fel şi tatăl sau până să se căsătorească cu mama lui, a vrut să se căsătoreasca cu mătuşa mea, fata bunicii mele, însă nu au putut fi împreună. Iar acum noi? Să fie un blestem? Am sufletul zdrobit, nu vreau să decurg la gesturi grave, chiar dacă îmi vin prin cap. Acum parcă nici el nu mai vrea să luptăm, s-a dat bătut, zice că e spre binele meu. Dar mă iubeşte enorm. Ce pot face părinte? De fiecare dată când mă gândesc să fac vreo nenorocire, mă izbesc de pământ în genunchi şi mă rog la Dumnezeu să îmi dea putere. Am mai iubit, dar parcă nu simţeam cum simt pentru el, pentru Alexandru, e ceva de nedescris, nu îmi explic nu mă înţeleg. Să fie vorba de un blestem?