Bună seara! Am o întrebare la care nu i-am găsit categorie potrivită, am fost crescuta de mică în credinţă şi pace, mergeam la Biserică cu străbunica mea, ţineam posturile, mă împărtăşeam şi parcă ştiam mereu ce e bine şi ce e rău. Am mai crescut, peste 20 de ani, şi la Biserică nu prea mai merg, dar merg la împărtăşit în toate posturile, şi am ajuns să nu mai am încredere în oameni, îi bănuiesc de orice fel de fapte, şi mă liniştesc cu greu, plâng, dureri de cap, sunt perfect sănătoasă fizic, am făcut tot felul de controale. Sunt momente când mă liniştesc, dar doar atunci când refuz orice gând să mă tulbure. Spuneţi-mi vă rog mult de ce se întâmplă aşa? Ce e cu neîncrederea asta în nimeni şi cu neliniştea interioară? Şi gândurile de unde vin şi care e rostul lor? Psihologii nu mi-au putut răspunde încă. Vă mulţumesc anticipat.
- a întrebat 12 ani ago
- last edited 8 luni ago
- You must login to post comments
Bună seara. Păcatele dragă soră ne răscolește astfel sufletul și când n-ai dragoste adevărată față de aproapele, atunci îi bănuiești și vezi rău pe toți. Domnul însă ne-a învățat să-i iubim și să ne rugăm pentru toți. Gândurile vin și se duc, însă mai ales cu cele rele, urâte nu trebuie să vorbim și să ne îndulcim, dar să le înlocuim cu cele bune, ori cu Doamne Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătoasa. Această rugăciune, zisă neîncetat cu credință, poate învia și morți! De exemplu: îți vine un gând de-a stânga față de o colegă, chipurile ce caraghios e îmbrăcată, tu răspunde-i gândului: eu, dacă n-aș avea posibilitate s-o fac mai decent, aș fi de râsul lumii. trebuie de întors mereu gândul spre tine și păcătoșenia ta și de a te umili în fața lui Dumnezeu și a te smeri, astfel El te va milui mereu! Sunt gânduri și de la vrăjmaș, grosolane și insistente, pe acelea să le arzi cu rugăciunea și ele vor pieri, venind pacea lui Dumnezeu înlăuntru. Începeți lupta aceasta soro cu o curată spovedanie din copilărie și găsiți-vă un duhovnic stabil, ca să alergați mereu la nevoie, împărtășindu-vă lui gândurile și trăirile, ca el să vă îndrumeze. Dumnezeu să le miluiască pe astfel de bunicuțe ca a dvs, pururea!
prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.