am fetița bolnavă

0
0

Bună ziua!!! Vă mulțumesc din start pentru răspunsul și cuvintele de bine ce le voi primi… Durerea noastră a început în momentul când în ultima lună de sarcină a soției mele când am aflat că fetița noastră are o problemă la inimă. La auzul acestei probleme am plecat în străinătate căci ne era frică de sistemul de medicină din țara noastră. Copilul s-a născut perfect sănătoasă, grăsunică și frumoasă, numai din păcate s-a confirmat acest diagnostic de rabdomiom cardiac. Două luni de zile fetița a crescut bine, fără nici o problemă, dar medicii au decis să intervină pe inimă să eliminăm acea tumoare. Prima intervenție a fost parcă cu succes, dar după 5 zile fetița a făcut stop cardiac și iarăși s-a mai făcut o intervenție la inimă, acum fetița este în comă și medicii ne spun că creierul nu funcționează. În timp ce stătea în reanimare am găsit un preot român și ortodox și am botezat fetița. Nu știm ce să ne facem, suntem disperați, copila deschide ochișorii, parcă ne aude, dar din păcate nu se mișcă…… citim zilnic rugăciuni fetiței, o dăm cu mir…. dar nici o schimbare… este primul copil și nu mai putem rezista unei asemeni dureri… mulțumim pentru tot.

  • Nicolae a întrebat 11 ani ago
  • last edited 5 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Nu vreau să fiu în locul Dvs. scumpii mei părinți! Nu vreau ca nimeni în veac să simtă durerea pe care o aveți. Dar în același timp, vreau din tot sufletul și din toată inima, să nu vă pierdeți nici pentru o clipă speranța în ajutorul lui Dumnezeu! Țineți minte cuvintele Sfintei Scripturi: ”Tu ești Dumnezeu, care-le faci minuni”! Așadar, în Dumnezeul nostru care face minuni, să nu uitați să vă puneți speranța! Eu nu știu, poate că, în aceste clipe când eu deja vă dau răspunsul copilașul Dvs. e deja acasă, sau și-a revenit, nu știu, Dumnezeu știe. Dar o să mă rog neapărat, ca Dumnezeul nostru să-i poarte de grijă.

Vă rog mult, să ne trimiteți numele copilașului, ca să se roage și cititorii noștri pentru el și pentru voi, scumpii noștri părinți! Aici aveți și canonul pentru copilașul bolnav, citiți-l când aveți câteva clipe libere… Dumnezeu vă iubește, scumpii mei…

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.