0
0

Sărut mâna părinte! Urmează să mă căsătoresc cu un băiat cu care vorbesc de aproximativ 7 ani, însă cea care a ținut de această relație – am fost eu. El nu venea să mă vadă și se certa mereu cu mine, părinții lui nu mă plăceau și nici ai mei pe el, dat comportamentului său. După ce m-am angajat, a venit să mă ceară-n căsătorie întâlnindu-se și părinții, fiind totul în regulă, după a doua întâlnire au început să se certe părinții nemaivorbind. Încă o dată s-a amînat peste un an 2013). În luna martie părinții lui au spus că nu mai sunt deacord cu nunta, jignindu-mă și să-mi spună să mă duc să-mi caut pe altcineva. Luni am stabilit o întâlnire împeună cu ei și părinții mei mi-au spus același lucru că ei nu mă vor, nici frații lui, nici rudele lor, peste 3 zile s-au răzgândit, însă el nu mi-a luat apărarea în nici un fel și s-a comportat cum au vrut ei cu mine. La serviciu am un coleg care m-a susținut și care m-a încurajat, însă ne-m îndrăgostit și a aflat toată lumea.. viitorul soț vrea să mă căsătoresc în continuare cu el, dar nu-l mai iubesc, însă aș continua drumul cu el pentru părinții mei care s-ar simți umiliți și chiar și pentru el ca să nu să simtă prost, dar nu știu dacă este bine. Spuneți-mi ce să fac, căci nu știu și nu văd drumul corect. Vă mulțumesc și-mi cere scuze pentru greșelile de ortografie, deoarece scriu de pe tablet și nu m-am familiarizat cu ea.

  • You must to post comments
0
0

Bună seara. În sfârșit soro am ajuns și la dvs cu răspunsul, mare vă este răbdarea! Laughing Dvs sunteți chipul lui Dumnezeu, cu rațiune și voință, nu o marfă de schimb: o vreau, n-o vreau. Și nici o căsătorie nu trebuie de făcut unde nu-i dragoste, dar compasiune, părinți etc. Această căsnicie din start e strâmbă și numai chin va aduce ambilor. Lăsați trecutul și urmați, căutați pe Domnul! Vorbiți cu duhovnicul dvs, explicați celor din jur ce simțiți și poziția dvs. Cereți iertare, însă nu faceți ceea ce vă încalcă voința și personalitatea. Căutați să fiți bună cu toți, să știți ce doriți și să nu induceți pe alții în eroare. Fiți dvs corectă și blândă cu alții, ca să primiți în schimb aceeași. Lăsați grijile și problemele dvs în mâinile lui Dumnezeu și cereți de la El luminare și înțelepciune. Așa să vă ajute Dumnezeu!

prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.