Bună ziua, părinte. Am şi eu câteva întrebări în privinţa căsătoriei. De la început e dragoste, dar pe urmă dispare, eu am rămas acceaşi, dar schimbarea soţului a fost tare radicală după naşterea copilului. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar nu mai e aşa cum a fost, oare o pereche când sunt indrăgostiţi nu rămân până la moarte aşa? Ştiu părinte că o să-mi spuneţi că în fiecare familie sunt probleme, dar încerc să mă apropii de Dumnezeu şi soţul îmi spune că-s baptistă, îmi zice cine mai ţine aşa post, că el la părinţii lui nu a văzut, eu îi răspund, tu nu, în schimb eu da, nu ştiu câtă răbdare să mai am, dar când privesc îngeraşul nostru cel mic răbdare de la Dumnezeu îmi vine. Mi-a spus că mă va duce la mănăstire că numai acolo fac aşa, nici nu reuşesc să ţin post bine că începe, femeie câte posturi sunt pe an, tu chiar pe toate vrei să le ţii, eu îi răspund eu nu, dar sufletul meu da, şi atunci se supără, am încercat de toate, nu ştiu cum să-i înbunătăţesc sufletul şi lui un pic, am vrut să dau la divorţ, dar m-am gândit la Domnul nostru Iisus cum a răbdat pe cruce pentru noi, eu ce nu pot răbda, prin lacrimi multe răbd, nu am ce face, sper că într-o bună zi să fie bine, daţi-mi un sfat părinte ce să fac? Părintele meu duhovnic îmi spune rabdă cât mai poţi, cât nu fie voia Domnului, sunt un pic disperată pentru că pe toate le pun la inimă. Vă mulţumesc că m-aţi ascultat.
- Maria a întrebat 11 ani ago
- last edited 5 luni ago
- You must login to post comments
Dragă Maria. Familia e o cruce grea și cine va răbda până la sfârșit se va mântui. Rugați-vă Măicuței noastre să îl lumineze, înmoie inima și el văzând blândețea, bunătatea și răbdarea dvs se va schimba încet, încet lăuntric cu Harul lui Dumnezeu. Dacă l-ați putea aduce și pe el la duhovnicul dvs tare bine ar fi, căci el știe cum să-l ia mai bine. Nu încetați a lupta și cădea în deznădejde. Toți noi avem o cruce de dus, bună rea, dar e a ta și n-o poți lăsa! Încercați ca cele duhovnicești să le faceți fără zgomot în fața lui, dinascuns și cu smerenie, căci undeva este și o invidie poate la el, un egoism. Când faceți mîncare, sfințiți-o cu rugăciuni, puneți și niște aghiasmă și mîncați mulțumind Domnului. Începeți de la cele mici: cum ar fi, să învățați copilașul rugăciuni, să mulțumeascî pentru masă etc Și văzându-l poate se va mișca ceva și în interiorul său. Domnul să vă binecuvânteze!
prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.