Barbatul meu injura parintii mei trecuti la cele vesnice

0
0

Sărut mâna Părinte! Am nevoie mare de un sfat, pentru că mă aflu într-un mare impas. Trăiesc de 15 de ani cu un bărbat cu care primii trei ani am fost căsătorită doar la Sfat și am divorțat, apoi am reluat relația până în ziua de azi, când mă aflu la răscruce și impas, dar fără căsătorie din păcate. El spune c-o s-o facem odată… Din omul bun și vesel pe care l-am cunoscut și care m-a făcut să-l iubesc, s-a transformat într-un om răutăcios, orgolios peste măsură, cusurgiu, certăreț si…ceea ce este și mai rău, violent atât verbal cât și fizic câteodată; câte o palmă când e nervos, impingeri brutale. Se întâmplă asta cam de cinci ani de zile și a evoluat lent în timp, dar tragic pentru mine și sufletul meu. Am crezut întotdeauna că se va schimba și aceste ieșiri nu vor mai avea loc, dar nu trec două luni și se mai întâmplă… iar și iar. Ce este și mai dureros și mă chinuie mult este c-a început în ultimul an să mă înjure de părinții mei iubiți care nu mai sunt printre noi de 15 ani mama și tata de 25 de ani. Și înjurăturile s-au diversificat și au devenit din ce în ce mai batjocoritoare la adresa părinților mei trecuți la cele veșnice. Mă doare groaznic asta, cum mă doare și fiecare palmă sau țipat. El este un om religios, spune el… se închină în fiecare noapte, se roagă, dar nu este practicant. Nici eu nu sunt practicantă, dar încerc atât cât pot să respect cele sfinte, ard candela pentru părinții mei, îi pomenesc în rugăciuni cu drag, împart pentru ei și în fiecare zi adorm și mă trezesc cu ei în gândul și în inima mea. Ce pot face să schimb acest comportament al bărbatului cu care trăiesc? Oare este posibil? Să renunț? Am încercat să-i explic că nu e bine și că mă rănește și rănește și sufletul părinților mei, că Dumnezeu își întoarce fața de la el și de la rugăciunile lui dacă continuă să facă asta. Ce mă sfătuiți să fac? Vă mulțumesc că m-ați ascultat și sper să primesc un răspuns de la Sfinția Voastră. Dumnezeu să vă ajute!

  • Liliana a întrebat 11 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută. Oare chiar nu cunoaşteţi că această conveţuire în păcat nici nu poate evolua pe altă cale. Nu înţelegeţi că-L supăraţi pe Dumnezeu şi nu poate veni binecuvântarea Sa peste acei, care nu vor să lepede păcatul. Dumnezeu este milostiv, dar şi mila Sa are hotare. De 15 ani trăiţi în păcat şi nici nu prea încercaţi să schimbaţi ceva în acest sens. În orice familii pot exista probleme, dar ele se rezolvă şi se depăşesc acolo unde familia este întemeiată avându-l la bază pe Hristos. Dvs nici nu aţi dorit să-L primiţi în acest sens. Şi acum El cum poate să vă ajute, dacă nici măcar nu este dorit? Iar acolo unde nu este Dumnzeu, îţi face loc vrăjmaşul. Şi acolo există şi cearta, şi violenţa şi înjurăturile. Dacă cu adevărat doriţi un sfat pe care să-l urmaţi, atunci schimaţi-vă atitudinea faţă de Dumnezeu, părăsiţi păcatul şi de doriţi să fiţi o familie, atunci în sfârşit deveniţi o famile prin Taina Sfintei Cununii, iar de nu, lucrurile nu prea au mare posibilitate să evoluieze înspre mai bine.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.