Bună seara, părinte. Adeseori, mă aflu în situații în care am nevoie de un sfat. Am avut și probleme cu care m-am adresat la un părinte. Însă, să fiu sinceră nu am simțit nici o ușurare, după ce discutasem cu el. De fapt, intuind răspunsul pe care aveam să-l primesc. După ce citisem mai multe cărți religioase, am înțeles că am nevoie de un duhovnic (care să te asculte și să te ajute prin sfaturi mai mult de cât părintele care la spovedanie te întreabă doar dacă ai făcut păcate), doar că nu am idee cum aș putea să-l aflu. Dați-mi vă rog mult un sfat: cum să procedez? (locuiesc în Chișinău). O seară bună.
- irina a întrebat 12 ani ago
- last edited 8 luni ago
- You must login to post comments
Bună să vă fie inima. O să vă recomand să citiţi articolele Cum să ne alegem duhovnicul ?, Căutarea şi alegerea părintelui duhovnic , dar ca repere şi idei generale. Pentru ca să găsiţi părintele care să vă poate modela sufletul, trebuie să mergeţi la mai multe biserici. Să vedeţi cum predică părintele, cum vorbeşte cu enoriaşii. Să încercaţi să vă mărturisiţi la acela, care vi se va părea potrivit. Şi cred că chiar propriul suflet vă va spune de care părinte se va lăsa condus. Şi desigur rugaţi-vă Domnului să vă scoată în cale un destoinic slujitor al său.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.