despre traiul intre soti

0
0

Amm citit și eu articolul recomandat unei doamne despre împreunarea trupească între soți și mai ales despre înfrânarea soției care împinge pe bărbat la desfrânare, desfrânare (orice chipuri groaznice ar lua ea) de care este vinovată de moarte soția. Nu trebuie să spun eu, o păcătoasă, că avea dreptate Sfântul Apostol Pavel, însă informațiile trebuiesc oarecum completate cu ce se întâmplă-n zilele noastre. Din ce am înțeles din articol, se făcea referire la bărbați virtuoși, care erau neînțeleși de soție în misiunea de mântuire, cu alte cuvinte la o relație sănătoasă între soț și soție. Însă acolo Sfântul Apostol Pavel nu vorbea despre cazurile la care s-a ajuns azi în care bărbații vorbesc incredibil de grosolan și le injură și le insultă pe soțiile lor. Eu sincer nu cred că vreo soție ar refuza vreun act sexual normal și frumos și plin de foc și dragoste cu soțul ei, dacă acesta îi vorbește frumos, nu o bate, nu o înjură, nu o bruschează, nu o umilește, nu vine beat și nu vrea relații animalice și nefirești în clipa aceea. Trebuie să fii doar bolnavă să nu îți dorești să îți iubești bărbatul în asemenea condiții de calm. Vă întreb: trebuie să te împreunezi cu bărbatul în condiții de violență (în genul: îți trag una de nu te vezi dacă nu te culci cu mine acum!)? Unde ajungem dacă facem compromisul ăsta crud? Așa că, să mă ierte Dumnezeu, mă iertați și Sfinția Voastră, dar eu cred că fiecare bărbat ar trebui să-și cerceteze mai întâi propriul comportament față de soție (dacă a fost neatent, dacă s-a culcat pe-o ureche și-și obosește soția peste măsura, dacă așteapta totul de-a gata mereu, dacă nu comunică, dacă nu se intereseaza de sufletelul ei) și apoi să facă pe victima că soția îi refuză relațiile sexuale. Biserica la care merg eu este plină ochi de Sărbători. Dar în afară de preoți și dascăl, mai sunt vreo doi bărbați la slujbă. Restul de 250 de persoane sunt FEMEI! Nu le ridic în slavă pe femei, suntem slabe și noi și greșim din motive afective mai ales, dar poate că bărbații se simt prea apărați și prea încurajați să-și ascundă defectele proprii după deget ca să arunce responsabilitatea întreagă tot pe femeie. Pe când femeile au o tendință de a se culpabiliza în exces, bărbații înfloresc în patimi și desfrânări odioase. Încă odată vă rog să mă iertați, mi-am spus punctul de vedere. Bărbați, mai treziți-vă și voi din somnul cel de moarte!

  • o femeie a întrebat 11 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Cu toate că sunt bărbat și eu, vă dau într-u totul dreptate! Nici nu încerc să neg, sau să apăr cumva poziția dată.

Și eu cred, că relațiile intime, trebuie să fie un act, unanim dorit, plin de dragoste și nici pe departe o satisfacere a poftelor sau o descărcare a organismului. Despre violență și beții, nici nu vreau să vorbesc, nu se merită!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.