0
0

Bună ziua, prea cinstite părinte. De 9 ani sunt căsătorita cu soţul meu şi avem un băieţel de 5 ani. După naşterea lui, nu-mi amintesc exact când, soţul meu a început să plece aproape în fiecare seară, când nu lucra (şofer), de acasă, fie la bar sau la prieteni şi se întorcea târziu. Acest obicei îl mai are şi acum. Eu vreau să-şi petreacă timpul cu familia şi să-i dea un exemplu bun copilului. Vă rog să-mi spuneţi cum aş putea să-l întorc de la acest lucru.

  • You must to post comments
0
0

Faceți tot posibilul ca să se simtă bine acasă! Dacă el va reveni acasă și va auzi doar strigăte, certuri, cereri, etc., desigur că nu va avea nici o plăcere să revină. Dacă însă acasă, zi de zi îl va aștepta dragostea, va face tot posibilul ca să revină din nou și din nou, cât de repede va putea la familia sa! Vedeți, unde greșiți în relațiile de familie! Totodată, rugați-vă și Bunului nostru Dumnezeu pentru el, prin participarea la slujbe, prin pomenirea lui la fiecare Sfântă și Dumnezeiască Liturghie, pentru că deseori, aceste ieșiri, se transformă în patimi, unde se bea, unde se joacă cărți, se fumează, se pariază și nu de puține ori se ajunge și la desfrâu. Păstrați-l în fiecare duminică și sărbătoare în rugăciune și Dumnezeu o să vă trimită armonia cea dispărută în timp…

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, dulcele nostru Mântuitor, Cel ce ne-ai învăţat pe noi să ne rugăm întotdeauna unul pentru altul, că aşa împlinind legea sfântă ne vom învrednici de mila Ta, caută cu îndurare spre căsnicia noastră şi păzeşte de orice căderi primejdioase, de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi pe soţul meu (soţia mea) pe care mi l-ai dăruit (mi-ai dăruit-o) a petrece cu bună înţelegere împreună până la sfârşit.

Dăruieşte-i sănătate, putere şi deplină înţelepciune luminată de sus, ca să-şi poată îndeplini toate îndatoririle sale, în toate zilele acestei vieţi, după voia şi poruncile Tale. Apără-l (apăr-o) şi păzeşte-l pe el (ea) de ispitele de care n-ar reuşi să le poarte şi să le învingă. Întăreşte-l (o) în dreapta credinţă, în nădejde puternică şi dragoste desăvârşită, ca să lucrăm împreună fapte bune şi să ne întocmim toată viaţa noastră după Dumnezeieştile Tale aşezăminte şi porunci.

Doamne, mult-milostive, auzi-ne pe noi, care cu umilinţă ne rugăm Ţie şi trimite binecuvântarea Ta divină, în fiinţă, în căsnicia noastră şi în toate lucrurile noastre bune, că al Tău este a ne auzi şi milui pe noi, Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Preot  Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.