credinta dumnezeu si in cei ce el a poruncit

0
0

Părinte, vreau să vă întreb ceva: eu am început nu de mult să citesc sfânta scriptură şi am găsit scris prinre altele de fapt cea dintâi şi cea mai mare poruncă a lui Dumnezeu care spune cam aşa: să-L iubeşti pe Dumnezeu cu tot cugetul şi toată fiinţa ta şi doar lui să i te închini. Întrebarea mea este; cum de noi sărutăm icoane şi ne închinăm la sfinți şi îl dăm în felul acesta fără să ne dăm seama sau o facem chiar şi cu bună ştiinţă fiind cunoscători de cuvântul lui Dumnezeu? Căci în alta parte scrie căci numai prin Domnul Iisus putem ajunge la Tătal căci el este singurul mijlocitor între noi şi Tatăl.  Şi noi totuşi ne rugăm la sfinţi care de fapt ei s-au sfinţit pentru mântuirea lor care vine de la Tatăl.

  • You must to post comments
0
0

Mă bucur mult frate, pentru faptul că ai început lecturarea Textelor Sfinte și Dumnezeu să vă ajute și să vă întărească să aveți cât mai mult folos duhovnicesc din Cuvântul lui Dumnezeu!

Vedeți aici, de ce cinstim icoanele și aici de ce cinstim sfinții! Totodată, vă rog să faceți deosebire între cinstire și închinare! Noi, ne închinăm doar lui Dumnezeu, iar icoanele și pe sfinții Bisericii îi cinstim!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.