Vă mulţumesc pentru toate sfaturile şi îndrumările Dvs. şi în sfârşit am şi reuşit să le urmez. Am 28 ani acum şi mă aflu la muncă în Germania. Îmi e departe aici biserica rusă, în alt oraş, şi pot merge rar pentru îndrumare şi aş vrea să vă rog să mă mai luminaţi. Cu munca merge cât de cât, locuiesc cu vărul meu şi cu soţia lui, ea nu se împacă cu mine bine, dar mă stărui cât de cât să fiu eu bună cu ea, ea face unghii lungi, asta e munca ei, problema e că ei au început aici să meargă la adunări penticostale-evangheliste, că asta e religia din ţară de aici, un cumătru i-a atras, şi se întâmplă că ne facem argumente rele din cauza asta. M-am şi gândit să plec, ce fel de ortodoxă sunt dacă merg la bazin să mă dezbrac, ca să mă bronzez. Îmi ziceau ei că penticostalii sunt aşa de buni şi credincioşi. Altă întrebare e că eu nu mai pot pleca, am cunoscut un băiat aici de care v-am mai scris şi mă gândesc mereu la el, relaţii nu am avut. I-am spus ca fără cununie, nu, el e de acord să ne căsătorim, mi-a zis că problema lui e … el aici în ţară e ca refugiat şi nu are documente pentru a ne înscrie, e sub întreţinerea statului dar şi lucrează, şi nu e stabilă situaţia lui, el poate fi curând deportat, se poate oficia doar cununia religioasă fără cea civilă pentru a putea locui împreună şi a avea copii? Şi apoi şi civilă cum se va regula cu documentele lui … Are 33 ani şi e armean, e permis ca să mă cunun eu ca ortodoxă la biserica lui sau doar să o facem la biserica ortodoxă, pentru că el vrea la biserica lui, dar rămâne de concretizat, e păcat pentru mine dacă el e armean? Vă rog cât de cât cu un sfat în continuare. Vă mulţumesc din suflet pentru ajutor. Sunteţi de mare folos, Doamne ajută! Sărut mâna.
- Tatiana a întrebat 12 ani ago
- last edited 1 an ago
- You must login to post comments
Dragă Tatiana, noi ortodocșii, trebuie să-i convingem pe cei din jur, prin viața noastră, prin corecta trăire a Ortodoxiei, că Adevărul e de partea noastră. Însă în situația în care noi cu atâta ușurință îmbrățișăm oricare alt cult protestant sau de alt gen… e de plâns Ortodoxia noastră. În loc să fim mărturisitori, noi dimpotrivă, suntem iuzi, care îl vindem pe Hristos pentru nu știu ce… păcat. Ce ține de prietenul Dvs., el e armean, deci monofizit, deci nu este ortodox. Respectiv, nu aveți voie să vă căsătoriți în Biserica lui și nici el nu se poate cununa la noi, până nu va primi Ortodoxia. El este monofizit, adică, Biserica lui învață că Hristos, nu a avut două firi, adică nu a fost Om adevărat și Dumnezeu adevărat. El a fost doar Dumnezeu, iar ca Om, el s-a prefăcut că suferă, dar de fapt nu a suferit, s-a prefăcut că a flămânzit, dar nu e flămânzit, etc. De aici, o serie de probleme și neînțelegeri!
Sfătuiți-l să primească Ortodoxia, mergeți la o Biserică Ortodoxă, mărturisiți-vă, împărtășiți-vă și Dumnezeu v-a rândui ajutor și bunăsporire în viața Dvs.
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.