Căsătorie

0
0

Sărut mâna, Părinte! Dacă nu pot iubi femeia cu care trăiesc de aproximativ 9 ani, deși am încercat și am totuși cu ea 2 copii, să mă cunun cu ea pentru copii și să fiu în rândul lumii, sau să nu mă cunun. Această femeie înainte să am o relație serioasa cu ea (eu iubeam pe atunci altă femeie foarte mult) a umblat pe la mai multe vrăjitoare; lucru descoperit de mama mea și recunoscut și de ea în final, e drept foarte greu. Această femeie mi-a ascuns că e însărcinată, m-a luat mințile și a lucrat cu lucruri necurate. Eu nu pot nici azi, după atâția ani accepta ceea ce ea a făcut, stau cu ea pentru copii (între timp a venit și al doilea copil, m-am gândit că dacă tot mă sacrific pentru copii măcar să fie doi, cu aceeași mamă). Aș dori pentru copii, mă repet, să mă cunun pentru că oricum nici cu altcineva nu aș putea fi, să le fac rău copiilor, n-aș putea dar îl voi minți în biserică spunând c-o iubesc și ea e totul pentru mine. Ce mă sfătuiți să fac? Nu vreau să mai trăiesc în păcat, aș vrea ca într un fel sau altul să-mi liniștesc sufletul. Mulțumesc mult și aștept cu mare nerăbdare un răspuns ajutător.

  • You must to post comments
0
0

Dacă aceasta este Crucea Dvs… Nu am ce vă face. Plus la toate, Dumnezeu ne poruncește să iubim și pe vrăjmașii noștri, cu atât mai mult pe cei apropiați. Ori, dacă aveți deja doi copii împreună, vă dați seama că nu sunteți străini…

Cununați-vă, și rugați-L pe Dumnezeu să vă trimită dragoste față de persoanele apropiate dar și putere de a ierta!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.