Bună ziua părinte, vă mulțumesc din suflet că aveți răbdarea și puterea să ne ajutați cu o vorbă bună, cu susținerea în neliniștea ce ne paște în fiecare zi. Am un mare păcat pe sufletul meu, care simt că în fiecare zi mă duce spre drumul cel nedrept și vreau să scap. Ca orice fată iubești în tinerețe fără ca celălalt să-ți răspundă la sentimente. Acum sunt măritată și am și un copilaș, dar oricum sunt zbuciumată de vise cu ceilalți băieti pe care i-am iubit. Poate că nu eram să le dau mare atenție dacă nici în viața de familie n-ar fi bine, dar soțul după nuntă a început să mă jignească cu cuvinte și chiar și cu bătaia. Am început să trăiesc între 2 lumi cea a viselor și cea reală, dar înțeleg că mai mare păcat că acesta nu există pe pământ și vreau să scap de el. Având un copil mic îmi caut ziua de lucru și încerc să uit visele de noaptea și pentru câteva zile chiar uit de ei, ca mai apoi iar să-i visez. Și iar se începe remușcările mele, merg și la biserică și mă rog la Dumnezeu să mă ajute să scap că nu mai pot continua așa, simt că astfel îl înșel pe soțul meu chiar și numai cu gândul. Ajutați-mă vă rog să scap de acest mare păcat. Vă mulțumesc din suflet.
- a întrebat 12 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră, răbdarea este o mare virtute de care foarte puțini se învrednicesc să o dobândească de la Dumnezeu. Pentru o femee este foarte necesară această virtute dar o putem do,țndi fără a cârti la suferințele și necazurile pe care ni le trimite Domnul. Să faci o cercetare minuțioasă a vieții și faptelor tale și neapărat vei găsi motivul pentru care Domnul îți trimite astfel de suferințe, mergi la duhovnicul tău neapărat și mărturisește totul cu deamănuntul pentru a te tămădui cât mai curând.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.