Dezvoltarea familiei

0
0

Bună ziua drag părinte. Mi-e trist și am o frică, deoarece rudele mele și chiar părinții soțului au reacționat negativ la cea de a treia sarcină. Soacra mea e doamnă creștină și des se duce la biserică, dar de două ori m-a sfătuit să-mi fac avort și proasta de mine am făcut, acum am decis să nasc copii care îmi sunt dați de Dumnezeu, doi copii sunt acasă cu mămica mea și aici în străinătate, am dat naștere unui băiețel. La început soacra m-a întrebat dacă vreau să fac o comandă de fotbaliști. Acte aici în Europa încă nu am primit, așteptăm și vrem să ne aducem îngerașii din Moldova, și soțul când a auzit că sunt acum însărcinată cu cel de-al patrulea prunc s-a bucurat, dar nu știe sărmanul că iar ne va începe a ocărî rudele și sărmana soacră, mai mult că-l jelește pe soțul meu, sunt încântată de bebeluș, dar și speriată. Oare cum mă voi isprăvi?

  • You must to post comments
0
0

Bună să vă fie inima! La început primiți felicitările noastre cu sarcina așteptată și pentru ceilalți copii. Să vă fie sănătoși și înțelepți, credincioși! Familia este a dvs, și hotărâți împreună cu soțul despre cele ce se petrec în ea. Cât despre soacră: s-o stimați ca pe mamă, dar de ea să nu ascultați. Se spune în Evanghelie: ”Și se vor scula casnicii unii îmoptriva altora…” Strașnic lucru când nu este frica de Dumnezeu! Iar dvs cu soțul ar fi bine să aveți un singur duhovnic și să vă mărturisiți ambii, cât mai des posibil. Nu știți oare că femeia prin naștere de prunci se va mântui? Căci de nu va naște femeia măcar 3-4 copii, după cum spunea părintele Arsenie Boca, va alăpta cancer de sân. Și mai spun sfinții părinți: de ai făcut avort, căieștete din suflet, și să mai naști atâți copii, câte avorturi ai. Așa că, să știți că Domnul vă iubește, și vă dă timp dvs și soțului de pocăință și șanse ca să vă răscumpărați păcatul prin nașterea de prunci. Deci, nu-i întoarceți spatele și trăiți duhovnicește, bucurați-vă în orice zi de Măreția Lui și nu ascultați pe cei fără de frica de Dumnezeu. Va avea Domnul grijă de turma oilor sale!

Doamne ajută!

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.