Doamne ajută! Blagosloviți și mă iertați părinte, pentru îndrăzneală! Eu sunt în California acum. Am cunoscut aici un băiat romano-catolic și sunt împreună cu el de ceva timp, nu prea mult. Avem o relație destul de serioasă, dar dacă el nu se botează la ortodocși, am de gând să nu mai continui. Problema este că țin foarte mult la el. El a crescut în biserica catolică, fratele lui e preot la catolici și după cum văd e trăitor în biserica lui. Aș vrea să vorbesc cu el despre ortodoxie, despre adâncurile ortodoxiei, dar nu știu cum să încep, nu știu ce să-i spun ca să nu îl rănesc foarte tare. Mă gândeam să citim împreună o carte sau ceva, dar nu știu ce anume. Eu îl văd că e om bun și cu frică de Dumnezeu, dar așa cum a fost învățat la ei la biserică, unele lucruri sunt superficiale. Mă puteți ajuta cu un sfat, să-mi spuneți cum să procedez cu el. Sunt convinsă că la un moment dat, se va boteza la ortodocși, dar nu vreau să facă asta pentru mine, ci pentru că vrea să cunoască și să trăiască ortodoxia. Mulțumesc Sfinției voastre și-i dau Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Cristina a întrebat 12 ani ago
- last edited 1 an ago
- You must login to post comments
Îmi place foarte mult cum gândiți! Să vă lumineze Dumnezeu ca să reușiți să fiți de folos oamenilor în calea mântuirii lor! Cercați să vedeți cartea Părintelui Serafim Rose: ”Ortodoxia și religia viitorului”, și în genere toate lucrările lui pentru că el a trăit în State și intuiesc că puteți să găsiți lucrările lui și în engleză. Părintele tot la cunoscut pe Dumnezeu mai târziu și La căutat din toată inima și din tot sufletul. Sunt sigur, lucrările lui vă vor fi de un real folos pentru a înțelege nu doar Ortodoxia, ci în genere, Creștinismul și existența lui Dumnezeu! Cercați să mai răsfoiți și cărțile din Biblioteca din pagina noastră, poate găsiți ceva interesant aici și în genere în toată biblioteca!
Încă odată mă repet: Mă bucur din tot sufletul pentru modul de gândire de care dați dovadă cât și pentru Dragostea pe care o aveți față de Dumnezeu și față de aproapele! Nu uitați, că cea mai ușoară cale de a convinge pe cineva de sublimitatea Ortodoxiei este Trăirea autentică a Ortodoxiei!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.