tristete

Bună seara, Părinte! De doi ani am nişte stări de leşin, teamă, frică, gânduri negre, nesiguranţă în mine…nu ştiu să explic tot ce simt. Nimeni nu mă bucură, sunt mereu tristă. Totul a început la muncă când o colegă mai în vârstă la vreo 60 ani (eu am 26) mi-a zis că sunt frumoasă şi tot felul de vorbe frumoase, nu le mai ţin minte. Oricum în secunda a doua mi s-a facut rău, am leşinat, m-a luat cu tremur, agitaţie, îmi era frică să nu mor. Am intrat într-o depresie…nu dormeam noaptea plângeam, tremuram, nu mâncam, îmi venea să vomit…nu ştiu ce era cu mine..am fost la psiholog, mi-a zis că fac atacuri de panică, şi mi-a dat să citesc Psalmii…Întradevăr mă simţeam foarte bine când citeam. Am simţit o schmbare majoră, dar tot mai cad în starile astea. Şi nu înţeleg de ce, analizele le am bune, să aibă legătură cu vorbele care mi-au fost adresate? Deoarece femeia aia era foarte rea de fel, zilnic se ceartă cu fata ei care lucra şi ea acolo…se înjurau şi se blestemau foarte urât!! Să fie un vampir de energie? De atât să nu-mi revin eu şi să nu mai fiu om? Ce trebuie să fac? Sau dau acatist? Să citesc rugăciuni? Dacă puteţi să-mi daţi dvs părinte ceva să citesc care să mă ajute. Poate se schimbă viaţa mea. Am şi o relaţie de 12 ani şi încă nu ne-am căsătorit. Nu ştiu, am un sentiment când e vorba de căsătorie de ură parcă. Nu mă văd mireasă, nu ştiu. Ori unde el e un bărbat mai dificil…şi am frică de el pentru că nu am voie să greşesc cu nimic că imediat se enervează şi ţipă, nu ţine cont de oamenii din jur, nu ştiu…mereu am impresia că am ceva rău făcut. Toate prietenele mele au gânduri de nuntă îşi fac planuri, au copii unele, numai eu am o ură…şi o durere care mă apasă. Simt că am ceva pe suflet şi nu pot să aflu ce! E ceva ce nu-mi dă pace.