Mulţumesc din inimă, Părinte Victor, pentru răspunsul Sfinţiei voastre! Voi citi viaţa Sfinţilor Părinţi ai Măicuţei Domnului ca să înteleg mai bine ce înseamnă în primul rând smerenia! Sărut mâna, şi să vă dea sănătate Bunul Dumnezeu, Sfinţiei Voastre, şi tuturor Părinţilor şi oamenilor care lucrează la această pagină, pun suflet şi se străduiesc să vină în întâmpinarea noastră!
- Cristina a întrebat 11 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră, mândria este considerată un păcat greu, căci din mândrie primii oameni au decăzut din fericirea paradisiacă, la această viaţă supusă păcatului, greşelilor, adică tocmai ceea ce ne îndepărtează de Dumnezeu, de semeni şi de noi înşine. Mândria ne induce o percepţie deformată asupra realităţii, ne face să nu ne vedem aşa cum suntem de fapt, dar şi să-i dispreţuim pe cei din jur, să-i judecăm, să-i duşmănim. Dimpotrivă, smerenia ne ajută sa avem luciditatea de a recunoaşte că suntem oameni supuşi erorilor, greşelilor. Că nu suntem nici pe departe desăvârşiţi, cum ne place să credem adesea.
Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har!
Prot.Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.