Sărut mâna. Părinte, am o întrebare. Ce facem cu acele persoane care zi de zi stau la cerşit, care tu un simplu trecător le dai acolo un ban, cât te lasă inima, chiar şi alimente, le dai o zi două, după o săptămână se repeta acest gest (atunci se consideră o faptă bună, după părerea mea), dar ce faci atunci când nu reuşeşti să le dai şi ei tot mereu insistă, atunci te simţi tu vinovat de acest fapt că nu ai reuşit să-i ajuţi (atunci când insistă acele persoane) asta se consideră o faptă rea? În astfel de situaţii cum e bine de procedat. Mi se întâmplă mereu astfel de situaţii şi când nu dau mă simt rău.Vedeţi dvs.nu în fiecare zi ai posibilitatea să dai, să ajuţi (aşa ei se găsesc pe toate drumurile şi în fiecare zi), vă rog de mă iertaţi. Mulţumesc.
- ........17/10. a întrebat 11 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Milostenia este o virtute importantă şi neapărat trebuie să o practicăm. Dar este adevărat şi faptul că pe toţi odată nu putem să-i ajutăm. Aşadar să facem milostenie după posibilităţile noaste, căci Dumnezeu ştie şi dorinţele şi posibilităţile fiecăruia. Iar în cazul cînd nu avem bani sau alceva să dăm, să zicem o rugăciune pentru aceştia ca să-L găsească pe Dumnezeu.
Preot Ion Gonciar
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.