Bună seara părinte. Am citit tot felul de probleme ale tinerilor pe aici în legătură cu masturbarea și majoritatea au primit ca răspuns să lase deoparte tot ce-i împinge spre acest păcat. Dacă o luăm așa, peste tot există ceva care ne împinge să facem asta, la TV nu ne putem uita, pe internet (mai ales pe siteurile de socializare) clar NU, de ieșit cu prietenii în oraș nu mai spun. Și eu am picat în acest păcat, acum încerc să scap de el, dar nu vreau să merg la Biserică deoarece știu cum sunt unii preoți din ziua de astăzi (mai ales cei din zona mea) și prefer să vorbesc eu direct cu Dumnezeu, să spun direct ce am de spus. Dacă nu ne masturbăm frecvent tot este păcat? Care este canonul pentru acest păcat? Mulțumesc.
- a întrebat 11 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Este păcat frate și o singură dată și mai grav e când stărui în păcat… Dar și mai mare păcat, este logica Dvs., în ceea ce ține de preoție… Mântuitorul Hristos, nu ne-a lăsat singuri, să ne rugăm cum știm și să ne isprăvim cum știm. Ni ia lăsat pe Sfinții săi Ucenici și Apostoli. Aceștia, la rândul său, la fel nu ne-au lăsat singuri, hirotonindu-ne episcopi și preoți… De atunci, până acuma, Biserica lui Hristos, este de neconceput fără de preoție. Acuma, că unii au fost mai buni și alții mai răi, mă ierți frate, dar și Mântuitorul a avut 12 Apostoli, dintre care unul a fost Iuda… Nu poți să te smintești de Hristos și de ceilalți Apostoli doar pentru Iuda, nu-i așa? Deci, nici aici, nu ne putem sminti doar de careva preoți, învinuind întreaga tagmă preoțească pentru păcatele câtorva. La urma urmei, ei vor da seama, nu?
Acuma dacă revenim la păcatul masturbării, frate, doar ducând lupta cea bună putem evita păcatul. Nu poți să te târâi prin noroi și să nu te murdărești. Nu poți să stai ziulica întreagă cu păcatul în cap și să nu păcătuiești. Ideia e că trebuie să te lupți. Iar lupta cere jertfe. Ostașii spre exemplu, rămân deseori și fără masă și fără nopți nedormite și fără de familii alături… Duc lupta cea bună, iar după ce câștigă lupta, se întorc acasă plini de victorie. La fel și noi, trebuie să ne lipsim de anumite lucruri păcătoase în lupta noastră cu diavolul, dacă dorim să-l învingem și să ajungem victorioși la Patria Cerească!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.