pacat

0
0

Sărut mâna părinte. Mă numesc Ioana, am 24 de ani. Ani de zile, am comis păcatul masturbării fără să știu că așa se numește și e păcat. Când am aflat mi-a părut rău, eu fiind credincioasă și am hotărât să nu mai fac acest lucru, dar după un timp am recăzut în această patimă cumplită, de fiecare dată mă căiam în sinea mea și plângeam, ba chiar făceam și metanii, câte o sută uneori fără să-mi spună nimeni, duhovnicului niciodată nu i-am putut spune păcatul acesta, mi-era prea rușine și scârbă de mine. Cu ajutorul lui Dumnezeu de câteva luni de zile am reușit să mă țin departe de păcatul acesta, dar de împărtășit nu m-am împărtășit, m-am rugat, am făcut metanii, însă tare mă apasă faptul că nu mi-am mărturisit păcatul acesta pănă acum. Vă rog dacă nu ma puteți dezlega, să vă rugați pentru mine să nu mai cad niciodată în acest păcat. Mulțumesc.

  • ioana a întrebat 12 ani ago
  • last edited 11 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, undei logica? Hai să analizăm situația în care te afli, ești bolnavă , si dorești să te tratezi fără a merge la medic, fără a face investigații și făf a primi medicații. Dacă socoți că este posibil așa ceva atunci merge, dar este imposibil și noi asta o știm foarte bine. Nu teai rușinat a te îmbolnăvi ? Nu trebue să te rușinezi nici a te trata , rușinea e de la diavolul , de aceea mergi cât mai repede posibil la părintele duhovnic , la doctorul tău și fă învestigațiile prin taina spovedaniei , primește medicamentul și începe imediat tratamentul.

Prot.Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.