Casatorie sau calugarie?

0
0

Bună ziua şi Doamne ajută! Numele meu e Vasile, am 27 de ani şi sunt din Banat. Părinte, am o problemă sufletească gravă de vreo 2 ani! Eu până acum 2 ani în urmă eram ca toţi ceilalţi tineri care le place să-şi trăiască viaţa prin tot felul de plăceri şi distracţii, dar prin mila lui Dumnezeu toate ideile şi concepţiile de viaţă ale mele s-au schimbat, adică am început mai mult să citesc cărţi sfinte, vieţile sfinţilor, rugăciuni, să postesc, să ma spovedesc, să mă rog mai mult, să merg la biserică, tot ce ţine de Dumnezeu mă atrage cu o mare sete. Şi înainte eram câtuşi de puţin credincios, adică mă rugam, mergeam la biserică etc. Dar acuma e cu totul altceva. Eu cunosc o fată din 2009, iar acum avem 3 ani de când ne-am mutat şi trăim împreună în concubinaj viaţă de cuplu, ştiind că acesta este un mare păcat, dar problema mare este că noi nu suntem pe aceeaşi lungime de undă în cele duhovniceşti şi eu sunt tare mâhnit în sufletul meu ca ea nu simte atracţie asupra celor sfinte! Totuşi o iubesc, este o fată cuminte, sinceră şi deşteaptă, dar parca îi lipseşte ceea ce eu caut la ea şi din acest motiv mă gândesc că nu voi putea să mă casatoresc cu ea, şi nici alta nu îmi va mai trebui, dacă mă despart de ea, eu mă gândesc la călugărie, mă gândesc la cuvintele Domnului ţi ale sfinţilor părinţi cum că cei ce vor să se mântuiasca să-şi ia crucea în fiecare zi şi să se lepede de sine şi de lumea asta şi să urmeze lui Hristos, ce sfat îmi daţi? De 2 ani rabd aşa cu speranţa că Dumnezeu o va lumina, să se trezească din moartea asta sufleteasca, să reînvie sufletul ei în Hristos…dar aşteptând eu aşa…, continui să păcătuiesc cu ea păcatul curviei şi nu mai vreau să-l fac! Ce cale să aleg? Căsătorie sau călugărie? Am vorbit şi cu părintele duhovnic şi el mi-a zis că nu se bagă, e alegerea mea, să cercetez mănăstirile şi să mă decid dacă vreau călugărie sau viaţa de familie. Eu dacă fac pasul acesta, o voi face să sufere mult pe iubita mea şi o să-i frâng inima şi mă gândeam şi la cuvintele: cel ce-şi pune sufletul său pentru aproapele, acela se va mântui! Aştept cu nerăbdare răspunsul dumneavoastră! Doamne ajută!

  • Vasile a întrebat 11 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Sora noastră, Natalia Lozan, care ne poartă grijă cu redactările și cu multe alte publicații din site, îmi spunea o frumoasă pildă din sfaturile pr. Porfirie pentru Dvs:

Un tînăr credincios, ce se căsătorise cu o tînără care nu prea avea nici o legătură cu credinţa, s-a dus la Părintele să-i ceară sfatul. Părintele, pus în faţa faptului împlinit, „a înţeles” imediat care erau slăbiciunile soţiei tînărului, aşa că i-a spus acestea: „Acum, înainte, spre sfinţire! Nu mai ai altă soluţie. Te vei lupta în fiecare zi tot mai mult să te sfinţeşti, iar soţia ta, văzîndu-ţi chipul strălucind de bucuria lui Hristos, va fi geloasă şi va voi să te imite”.

Am să spun și eu frate Vasile ca părintele tău duhovnic: Nu putem lua noi decizia. Poate că e cazul să mergi într-o mănăstire, pentru o perioadă de timp, spre exemplu, o lună sau două, să vezi dacă reziști să trăiești conform regulamentului Sfintelor Mănăstiri, să vezi cum reziști fără dragostea față de femei… Să înțelegi după ce îți arde sufletul mai tare… Îți aparține într-u totul decizia scumpul meu frate!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.