Vă mulțumesc părinte pentru răspuns. Așa este, e greu în groapa în care m-am aruncat, dar atunci aveam 20 de ani și nu am pus mare accent pe faptul că soțul meu va proveni dintr-o familie catolică, dar cu mama penticostală. Noi și cununia am făcut-o la catolici la insistențele socrului meu, lucru care m-a durut și mă doare și azi, deși ne-am sfătuit cu duhovnicul meu, care ne-a zis că dacă noi ne iubim și nu vom avea discuții pe temele religiilor nu e mare păcat că m-am cununat la catolici. Deși apoi eu și soțul meu tot la ortodocși umblăm, iar el mă urmează și m-a urmat fără să-l oblig. Dar copilul l-am botezat la noi, la ortodocși, pentru că nu am mai lăsat ca socrii mei să intervină. Și-l întreb pe soțul meu de ce vine cu mine la biserica la ortodocși, iar el îmi spune că aici, cu mine se simte liniștit. Părinte, ar putea soțul meu să treacă la ortodocși printr-o sfințire sau anumite rugăciuni? Că parcă simt că eu trag în stânga și el în dreapta, parcă nu suntem acel ”ÎNTREG” simt că sufletul meu nu e întreg, că nu mergem pe același drumuri, mă refer pe plan religios. Deși soacra-mea îi spune tot timpul că dacă se va pocăi doar așa vom scăpa de greutăți, ei și pentru faptul că merge la biserică cu mine, cred că mă judecă și tot nu e bine.