Părinte, bună seara, aș vrea să vă spun în două cuvinte povestea mea: provin dintr-o familie în care tata bea cam mult, mama muncea prea mult, a venit ziua când m-am făcut mare am cunoscut-o pe viitoarea mea soție și am plecat în Italia în 1999, în 2006 am avut un băiețel, iar în decembrie 2013 tata a murit la 62 ani din cauza complicațiilor aduse de băutură. Țin să vă spun că-n toți acești ani (15) de Italia relațiile cu părintii mei nu au fost bune, iar cu socrii la început nu, dar acum chiar bine. Eu nu m-am dus la înmormântarea tatălui meu din cauza unei alte cerți cu mama mea, relațiile s-au depreciat foarte mult, ea nevrând să audă și să ne ajute nici pe noi, dar nici să audă de nepotul ei. Acum că a murit tata stă foarte bine în țară având o activitate care îi oferă o siguranță a zilei de mâine, noi o ducem greu în Italia, dar nu vrea să audă de noi, poate de mine da, dar de soție și fiul nostru în nici un chip, și-mi seamănă leit. Alături de ea este un preot de la Piatra Neamț și nu face nimic fără știrea lui, menționez că sunt din Focșani. De când a murit tata, parcă s-a abătut un blestem asupra noastră. Ce să facem, unde am greșit?