Dilema

Doamne ajută, sfințiți părinți! Patru ani am frecventat biserica de parohie, căreia-i aparțin. Apoi, Dumnezeu mi-a scos în cale un preot, pe care l-am simțit foarte aproape de ceea ce căuta sufletul meu. Timp de un an, am frecventat biserica proaspăt înființată a acelui părinte, alternând zilele de sărbătoare cu prezența în biserica de care aparțin. Mă simțeam hărțuită și am renunțat să mai merg la biserica de parohie, și sunt șase ani de când frecventez cu regularitate noua biserică, părintele devenindu-mi duhovnic. Recent, am avut o discuție cu o credincioasă care aparține aceleeași parohii și care se află în aceeași situație. Era neliniștită, spunând că, la înmormântare, numai părintele paroh poate să săvârșească sfânta slujbă și că, dacă nu mergi la biserica de care aparții, nu te înmormântează. Cât adevăr poate fi în această situație, Sfințite Părinte? De ce trebuie să fii legat de o anumită parohie, dacă sufletul tău simte că trebuie să fie în altă parte, pentru că acolo se regăsește? Și, dacă eu îl primesc pe părintele paroh cu Sfânta Cruce și-mi plătesc contribuția ce se cuvine, de ce ar trebui să mă tem că este conditionată înmormântarea mea sau a altui membru al familiei de prezenta noastră în parohia de care aparținem? De ce trebuie să se supere părintele, dacă sufletul se simte acasă în altă biserică? Dumnezeu ne-a făcut liberi, și atunci, de ce aceste constrângeri? Nu este firesc să te duci în biserica unde sufletul tău simte că se odihnește? Să nu-mi fie spre judecată, dar cum poate să se supere un preot că mergi în altă biserică, și să stai cu teama în suflet că nu te înmormântează? Vă rog, dați-mi sfatul potrivit, ce este de făcut, ca să nu supăr pe nimeni și să fie spre mântuire? Vă mulțumesc pentru răbdare și înțelegere.