urarea pacatului

Adevărat a înviat! Foarte interesantă întrebare. Biblia ne
spune:” Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul
îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl
va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.”sau „
Urâţi răul şi iubiţi binele şi hotărâţi judecata cea dreaptă la porţi, poate că
Domnul Dumnezeu Savaot Se va milostivi de cei rămaşi ai lui Iosif.” ( Amos
V, 15) Şi atunci apare dilema, căci ura este un viciu de care creştinul trebuie
să se ferească. Problema aceasta apare doar la cercetarea superficială a
subiectului. De fapt cuvîntul „ură” sau „urît” are mai
multe sensuri – 1. lipsa dragostei, 2.lipsa frumuseţii; 3. Lipsa binelui. De
aceea textele paralele care vorbesc despre atitudinea lui Dumnezeu sau a
noastră faţă de păcat învaţă despre : „Că urâciune este înaintea Domnului
Dumnezeului tău tot cel ce face strâmbătate.” Deci păcatul este „
urîciune în faţa lui Dumnezeu”,el ne depărtează de Dumnezeu şi în acest
context termenul ” urîciune” întruneşte toate trei sensuri. Păcatul
şi diavolul trebuie să strîrnească în sufletul omului alte sentimente decît ura.
Păcatul – frica de Dumnezeu şi pocăinţa. Diavolul – privegherea ca să nu cădem
în ispitele lui şi necesitatea de a fi cu Dumnezeu, după cum ne învaţă şi Sf.
Ioan Gură de Aur:”El ne ţine în priveghere şi ne înspăimântă de păcat.
Diavolul ne foloseşte când noi ne temem de turbarea lui, de pândirile lui cele
de-a pururea şi de răutăţile lui, care totdeauna se repetă, când nu lăsăm
sufletul nostru să dormiteze, ci suntem deştepţi şi totdeauna gândim la
Dumnezeu. Dar ca să vedeţi că această învăţătură nu este numai a mea, ci şi a
Apostolului Pavel, ascultaţi-l pe dânsul cum, aproape cu aceleaşi cuvinte
deşteaptă pe credincioşii care dormitează. Aşa, în Epistola sa către Efeseni,
el zice: „Lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva
începătoriilor şi a domniilor şi a stăpânitorilor întunericului veacului
acestuia, împotriva duhurilor răutăţii” (Efes. 6, 12). Zicând el acestea,
n-a avut scopul de a descuraja duhurile ascultătorilor săi, ci a voit a le
deştepta, încă şi Sfântul Petru zice: „Fiţi treji, privegheaţi, pentru că
potrivnicul vostru diavolul, ca un leu răcnind umblă, căutând pe cine să
înghită; căruia staţi-i împotrivă, întăriţi fiind în credinţă” (Ptr. 5,
8). Aceasta a zis el, spre a ne aduce mai aproape de Dumnezeu. Căci cel ce vede
pe vrăjmaş venind, aleargă mai tare la acela care poate să-l ajute si se
lipeşte de dânsul. Aşa fac şi copiii. De văd ceva, de care se tem, aleargă în
braţele mamei, se apucă de hainele ei, şi cu aceasta se apără. Şi adeseori se
ţin aşa de tare, încât cineva nu poate să-i desprindă. Dimpotrivă, dacă ei nu
se sperie de nimica, adeseori nu se duc la mama lor, chiar când îi strigă şi
voieşte ca ei să vină la dânsa. Tocmai aşa se întâmplă şi cu noi. Când Satana
ne înfricoşează şi ne înspăimântă, ne facem cuminţi, năzuim la Dumnezeu cu mai
multă râvnă.” De fapt ar fi frumos ca acest subiect să fie cercetat mai
amănunţit şi postat ca articol.

Preot Ion Goncear