Sărut mâna, părinte. Căutând o rugăciune am ajuns din întâmplare pe acest site care m-a surprins cu o căldură și o înțelegere de nedescris. Am rămas orfană de mamă în urmă cu 2 ani, iar de atunci lumea mea s-a prăbușit. Pentru mine nu vreau nimic, dacă nu cer prea mult aș dori să vă rugați din când în când pentru ea. Mulțumesc anticipat și din suflet. Doamne ajută.
- Andreea a întrebat 11 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Dragă Andreea, îți mulțumesc mult de tot pentru cuvinte frumoase și în același timp, te rog mult de tot, să ne ierți pentru întârzierea răspunsului! O să ne rugăm pentru mămica Dvs. neapărat, dar marea mea rugăminte este să ne trimiteți numele mămicii Dvs. Se vede că ați uitat, din neatenție să ni-l trimiteți!
Cât o privește pe măicuța Dvs. să știți că e păcat să păstrați tristețea! E mare păcat înaintea Domnului! Ceea ce puteți să faceți și ceea ce trebuie să faceți, e să vă rugați Domnului pentru iertarea păcatelor ei! Și nu trebuie să uitați, că cine iubește pe tată, pe mamă, pe frate sau pe soră, soț sau soție mai mult decât pe mine, nu este vrednic de Mine, zice Mântuitorul Hristos! Așadar, din dragostea Dvs. îndreptați-vă spre Dumnezeu prin rugăciunile Dvs. pentru ea! E cel mai frumos lucru, pe care îl putem face!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.