Bună ziua părinte! Am și eu o mare problemă.. Nu știu cu cine să vorbesc sau cui să-i spun așa că mă adresez dumneavoastră. Am aproape 16 ani și toate persoanele care mă înconjoară vor să mă ispitească într-un fel sau altul. Nu am fumat niciodată, nu m-am drogat și nu am avut prieten. Am întâlnit pe cineva care e genul de persoana care te înțelege, te iartă și te ascultă… M-am îndrăgostit de atitudinea și de felul lui de a fi. Ideea e că el nu crede în Dumnezeu, deoarece a trăit atât de multe și a avut o copilărie distrusă… Părinte eu i-am promis că o să-i acord o șansă și i-am spus clar că nu o să mă culc cu el decât după căsătorie, însă problema mea e sărutul.. E sărutul un păcat? Și dacă da, ce aș putea să-i spun? Ce aș putea să fac? Sunt nedumerită si nu vreau să-L las pe Dumnezeu pentru un băiat. Chiar dacă acel băiat a fost singurul care a știut să mă facă să râd după atâtea probleme. Vă rog părinte! Ajutați-mă! Dar întreb din nou: este sărutul un păcat? Și o ultimă întrebare ar fi: ce argumente i-aș putea spune ca să creadă? Vă rog ajutați-mă urgent părinte.. Nu vreau s-o iau din nou pe o cale rea.. O zi bună! Și mulțumesc..
- Cristina a întrebat 11 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Sărutul – ? Depinde ce fel de sărut. Cînd mama sau tatăl sărută copilul, cînd se întîlnesc rudele, prietenii şi se sărută… nu. Dar cînd sărutul duce sau ispiteşte spre desfrînare cred că da. Cît ţine despre argumentele pentru credinţă, dacă aveţi în vedere existenţa lui Dumnezeu- ele sunt multe, în minunile care se întîmpla cu Focul Haric la Înviere, cu Iordanul la Botează, cu Aghiasma care se purifică prin rugăciune şi se păstrează ani de zile, cu icoane făcătoare de minuni… şi multe altele. Dar toate acestea sunt argumente pentru creier ( gîndire, cuget). Dar credinţa doar cu raţiunea nu este de ajuns. Nu este de ajuns doar să recunoaştem că este Dumnezeu, ci trebuie să-L primim în inima noastră, să-L iubim… Iar acest lucru e mai greu de realizat. Prietenul dumneavoastră o să înceapă să creadă atunci, cînd o să se convingă că credinţa pe care o aveţi „lucrează”, adică vă face mai bună, mai iertătoare… cu cei din jur. De aceea apostolul Pavel zice: „Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios.” ( I Cor. VII, 14)Doamne ajută!
Preot Ion Goncear
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.