Sărut mîna părinte, spuneți vă rog și îndrumațimă am făcut avort nu demult trebue să merg să mă spovedesc și să mă împărtașesc? Si încă ceva, în octombrie suntem nași.
- elena a întrebat 11 ani ago
- last edited 9 luni ago
- You must login to post comments
De spovedit, sigur şi urgent, de împărtăşit veţi afla la scaunul de spovadă. Ceia ce ține de nași:Naşii de cununie trebuie să fie ortodocşi, să locuiască împreună cît mai aproape de finii pe care îi cunună, ca să-i poată mai bine supraveghea duhovniceşte, şi să fie buni creştini. Adică să fie evlavioşi, cu familie model în societate, cu copii bine crescuţi, paşnici şi iubitori de biserică. De obicei naşii se aleg cu binecuvîntarea preotului şi cu învoirea ambilor miri şi a rudelor apropiate. Nu pot fi naşi de cununie cei necununaţi, cei divorţaţi, cei de altă religie,cei ce au pacate mari, cei necredincioşi şi răi, cei beţivi şi desfrînaţi şi cei ce nu vin regulat la biserică în Duminici şi sărbători.Dacă socotiți că întruniți condițiile scrise mai sus atunci Doamne ajută. Doamne ai milă de Elena !
Pr.Iulian Pinteac
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.