O bună prietenă

0
0

Bună seara! Numele meu este Alberto și am venit cu o întrebare mai delicată, aș putea spune și care anume: cunosc o fată, care APROAPE de fiecare dată când intra cu mine în biserică și se ținea în acel timp o slujbă sau ar fi fost o zi normală a bisericii, ea plânge și o ia cu leșinul și aproape de fiecare dată când intra în general într-o biserică începea să aibă amețeli sau să tremure. Iar uneori spunea cu voce tare când mergea pe drum cu mine sau când eram într-un loc oarecare „mulțumesc” (explicând că mulțumește celui de jos, mi-a spus mie), și uneori se bloca nemaispunând nici un cuvănt ceva timp. Iar alte fapte ar fi că ea tot are gânduri sadice, aș putea spune, uneori zicând că ar vrea să își ia viața, și mai știu că această persoană mai aprinde în casă uneori lumânari și se mai blochează, uitându-se atent spre flacără. Țin să spun că tot ceea ce zic nu este o glumă și chiar vreau să o ajut pe fata aceasta, pentru că de ceva timp păcătuiește groaznic de mult la o vârstă destul de fragedă, ea având 16 ani. Ce se poate face în privința asta? Eu cred că cel de jos o face să păcătuiască de la un timp încoace foarte, foarte mult și legat cu plânsul/aproape leșin/tremurat/mulțumind celui de jos/gânduri sadice/uneori blocându-se cu lumânările în mână, – nu mi se pare normal să facă un om așa ceva. Chiar doresc să i se înlăture tot răul și să fie numai bine în sufletul ei! (pe această fată de care spun o cheamă Simici Ana Maria).

  • Georgescu Alberto a întrebat 10 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă frate, iată aici: Puterea rugăciunii pentru aproapele , vei găsi și răspunsul pe care îl aștepți.

Prot.Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.