Prietenie, confesiune

Părinte, am două întrebări: sunt din Orăștie, un oraș din Ardeal. Prima întrebare: Am avut o prietenă timp de 5 ani. După acest timp ea și-a găsit pe altul și m-a părăsit, dar eu mai țin încă la ea. Acum prefer să fiu singur decât fără ea. Am impresia că greșesc dacă o părăsesc și eu. Un timp m-am rugat rugăciunea soților unii pentru alții, dar apoi am renunțat, că nu sunt oficial căsătorit. Se poate să fiu însă căsătorit fără vreun act, doar așa, în inima mea? Asta simt eu, că în fața lui Dumnezeu sunt căsătorit. Sau să nu mă mai gândesc la ea?
A doua întrebare: Eu sunt de origine sas și vorbesc acasă germana, că părinții și bunicii au fost sași. Sunt luteran, merg la biserica evanghelică istorică a sașilor din Ardeal, dar nu sunt mulțumit. M-aș duce la ortodocși, nu este totul atât de superficial ca la evanghelici. În 2009 am descoperit că există și ortodoxie germană (www.orthodox.de) și cred că acolo mi-ar fi locul. Mă feresc, totuși, să merg la biserica ortodoxă, nu cred că este bine să schimb locul, limba română nu este limba mea maternă, este o altă cultură cea ortodoxă, dar totuși nu cred că evanghelicii se mântuiesc. Ar fi multe motive, pe care nu am loc să le înșir aici. Ortodoxie germană nu am în România și în Germania nu pot să plec. Dar nu m-am lăsat. Am fost în vizită la mănăstirea cu adresa de internet de mai sus, este o mănăstire de rit atonit, singura mănăstire ortodoxă germană din Germania, acolo m-am spovedit odată și arhimandritul mi-a spus așa cum simt și eu, că nu este bine să schimb confesiunea. Vă întreb scurt, general privit, evanghelicii se mântuiesc? Cu drag, Johann.