Bună seara! Dați-mi voie să vă mulțumesc pentru munca dumneavoastră pe acest site. Mi-am făcut curaj să vă întreb care este părerea Bisericii Ortodoxe cu privire la site-urile cu specific matrimonial. Am încercat să obțin niște răspunsuri ortodoxe întrebând motorul de căutare Google dar mai mult m-a speriat. Mi-au apărut site-uri matrimoniale „ortodoxe”. Părerea mea este una negativă. Permiteți-mi să detaliez. E vorba de sora mea mai mare. Să zicem că cineva își dorește o familie. De ce să folosească site-uri de acest gen, sau și mai și, anunțuri online sau în presa scrisă? E ca și cum n-ar exista rugăciuni pentru așa ceva și n-ar avea cine să le asculte. Să mă ierte Dumnezeu. Întemeierea unei familii mi se pare unul din cele mai importante și decisive momente ale vieții. Am rude în familie și cunoștințe care s-au folosit de aceste unelte pentru automatizarea procesului. Rezultatele sunt … numai familii creștine nu par a fi. Nu vreau să judec, dar mă doare sufletul când văd cum totul se rezumă numai la aspectele materiale. Nu îndrăznesc să le vorbesc sau să mă amestec în problemele astea. Nu mă consider informată din acest punct de vedere. Și de ceva timp încoace mă îngrijorează foarte mult ceea ce observ la sora mea mai mare. Obișnuiește să-și facă prieteni în acest mod. Când o întreb cât se poate de prietenos de ce face asta, adoptă o atitudine de om încolțit și se răstește la mine: pe scurt vrea să aibă cât mai mulți prieteni cu care să-și petreacă timpul liber. S-a întâmplat cândva să mă trezesc și eu în timpul „întâlnirilor” ei. Pur și simplu eram cu ea la plimbare și se întâmpla să dea peste câte-un \”recrut\” de-al ei. Ceea ce m-a tulburat pe mine este că atitudinea lor nu pare una prietenoasă. Mai degrabă a unora care ar face orice ca să ajungă în pat cu ea. În afară de asta, mi-a povestit cândva ce-a făcut unul din prietenii ei când a invitat-o acasă. Exact faza de care mi-era mie groază. Slava Domnului că sora mea nu l-a ascultat. După asta încă mai avea speranțe că poate o să-i vină mintea la cap. Mai ales de atunci simt o neliniște când o văd ce face ea cu fărimiturile de timp liber. Deja se împlinesc câțiva ani de când se iîtâlnește cu \”prietenii\” ei, de când se amăgeste în felul ăsta. Își dorește foarte mult o familie, dar găsește tot soiul de scuze pentru faptul că încă nu-i măritată. Nu știu cum s-o fac să înțeleagă că nu-i ok să se vânture peste tot ba cu unu\’ ba cu altu\’. Simt in sufletul meu că nu este în regulă, câteodată mă apucă o frică… Părinții noștri nu au fost un exemplu de urmat pentru noi și am avut amândouă de suferit din cauza lor. M-am forțat să nu-i judec și să nu simt ură față de ei din cauza că mi-e frică de Dumnezeu – care m-a ajutat să încep a învăța ce înseamnă să fii creștin. Este o luptă pe viață și pe moarte. Mă doare îngrozitor de rău sufletul când mă gândesc cât a avut și are mama de suferit din cauza tatălui nostru sau mai exact a unei alegeri greșite pe care a făcut-o. Nu mai doresc la nimeni așa ceva. Însă mă neliniștește stilul de viață al surorii mele. Mi-e teamă să nu o aburească cine știe ce om. Aș vrea să vorbesc cu ea, dar nu știu cum. Cam ce m-ați sfătui să-i zic? Ceva convingător, adică ceva din Tradiția Bisericii noastre. Iertați-mă ca v-am răpit din timpul dumneavoastră. Ar fi trebuit să întreb pe preotul din parohia de care aparținem. Nu am încredere că mă poate lămuri. De fiecare dată de Bobotează întreabă dacă să ne ofere o rămurică de busuioc. Am aflat că este o superstiție și chiar păcat a crede într-un asemenea obicei. Mă rog ca parintele să renunțe cândva la aceste gesturi. Vă mulțumesc mult!
- Iuli.M a întrebat 10 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Bună seara. Dacă nu acceptă sfatul și cuvântul vostru, a celor din familie, credeți că de cuvântul unui necunoscut ca mine va asculta mai mult? În ce privesc paginile matrimoniale și a acelora de genul acesta, nu vreau să judec nici să aprob ca bune. Sunt lucruri și bune și rele acolo. Însă ceea ce este sigur că acolo mai puțin poate fi găsit cineva cu frică de Dumnezeu și un om cu o perspectivă familistă. Acolo domină acei care nu se pot organiza la modul real. Bine ar fi să o treziți la realitate și nu cu sila. Să încercați să o determinați să simtă nevoia sfatului vostru. Încercați să nu forțați că puteți să o pierdeți. Lăsat ca lucrurile să se limpezeazscă de la sine. Și să o purtați în rugăciuni. Are grijă Domnul și le luminează pe toate. Iar de la mine pentru ea: periculoase sunt acele locuri și victimile lor au de suferit. Știu că există siteuri matrimoniale ortodoxe. O aberație de toată critica. Un soț sau soție bună pot fi găsiți doar în Biserică. O fată bună sau un băiat bun se poate găsi în rândul apropiaţilor, a cunoştinţelor, nu în mediul virtual.
Să avem grijă să nu nimerim în ghiara celui rău.
Mag. Vitalii Mereuțanu
- Guest a răspuns 10 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.