raspuns 25359- pentru LACRAMIOARA

Doamne ajută! Atât de dor mi-a fost de răspunsurile pe care le daţi credincioşilor aici, mai învăţăm şi noi din alte răspunsuri care ni se potrivesc şi nouă. Referitor la frământările doamnei Lăcrămioara care are deja 3 copilaşi, să îi trăiască, şi care se simte rău că soţul vrea să o ferească să nu mai conceapă şi alţi copilaşi. Eu am 4 copii şi sunt însărcinată în luna a 8-a cu cel de-al 5-lea nostru copilaş. Vreau să va spun că şi eu m-am confruntat cu asemenea dificultăţi încă de când aveam numai un singur copil, adică soţul era frustrat că nu aveam o casă, nu avea decât el serviciu, bani puţini şi o grămadă de alte gânduri negre care trec prin capul raţional al unui bărbat. Bărbaţii sunt dominaţi de raţiune, pe când la femei e altă treaba, ele sunt dominate de putearea inimii, de aceea ele sunt şi mai milostive, mai duioase, etc. , au sentimentul matern foarte ascuţit…e adevărat că există şi bărbaţi cu sentimente paterne mai accentuate decât sentimentele materne la soţiile lor , dar aşa e armonia, nu se poate decât în rare cazuri să fie amândoi cu aceeaşi vervă într-o direcţie, mi se pare că am rămâne rapid fără vlagă în celelalte ale vieţii. Precum spuneam, nici soţul meu nu mai dorea copii, nici pe-al doilea, nici pe-al treilea, deja al patrulea a fost un şoc, s-a manifestat la soţ cu o criză de nervi, săracul, fiecare avem neputinţele şi limitele noastre, mai intervine şi concepţia lumii în care trăim, că nu trăim în codrii singuratici, e inevitabil să nu te influenţeze alte cupluri, alte persoane apropiate, colegi de serviciu, etc…pe mine m-au consumat crizele şi vorbele spuse la nervi şi căutăm în mintea mea o situaţie ideală în care soţul să sară de bucurie pe un fundal cu curcubee şi buchete de flori, dar …ce să vezi…deşi mă aşteptăm, deşi am ţinut secret în mine, numai duhovnicul ştia până în luna a 5-a, la această a 5-a sarcina, soţul a cam explodat şi nu prea vorbim, că să nu mai spun că relaţiile intime s-au răcit bocnă. Şi pe mine mă ameninţă că se duce şi colo şi la alte femei şi că le sună…eu am încercat să îmi fac datoria pe măsură putinței, domnule Mereuțanu. Soţul meu are şi patimă beţiei, şi a fost destul de greu să am o viaţă intimă făcând slalomuri printre beţii şi stări de trezvie. Dacă soţia e singură care poartă responsabilitatea capacităţii de autocontrol al unui soţ împătimit(oricare ar fi natură patimei), atunci responsabilitatea soţului care ar mai fi? În ziua de azi sunt foarte mulţi bărbaţi slabi, care foarte uşor caută satisfacţie în altă parte în loc să muncească cot la cot cu soţia să rezolve problemele de comunicare într-o căsnicie, să caute ajutor, mai ales duhovnicesc. Se poate convieţui într-o căsnicie cu un soţ care respinge tot ce ţine de credinţă, o căsnicie bazată pe dragoste şi jertfă şi înţelegere multă din partea soţiei. În mod categoric, Lăcrămioara, divorţul de tatăl copiilor tăi NU este o soluţie. Eu îmi spuneam aceleaşi lucruri că şi tine şi sunt dovadă vie că nu am reuşit. Eu am divorţat de soţul meu pentru că apoi să ne recăsătorim, pe motiv că nu ne potriveam în diverse concepţii, dar diavolul stă la panda şi îşi rânjeşte în barbă când te vede că ai luat hotărârea să părăseşti căsnicia. Din punct de vedere al slăbiciunii, te potriveşti prea bine cu soţul tău. Pe cât de uşor îi vine lui să plece, nici el habar nu are spre ce, pe atât de uşor îţi este ţie să renunţi la căsnicie şi să pleci în căutarea unui „tată bun” pentru copiii tăi. Îmi pare rău să spun, dar un tată mai bun decât cel natural pentru copiii tăi, pur şi simplu, NU EXISTĂ. Domnului Mereuțanu aş dori să îi spun că eu nu cred în nepotrivirea unui cuplu care ajunge să se cunune. Aşa arată la suprafaţă, un cuplu de oameni care n-au nici în clin nici în mânecă, eventual doar copii, eventual concepuţi în desfrânare (aşa cum gândeşte lumea rea). Însă odată ce Dumnezeu a îngăduit să se cunune cei doi, odată ce nici unuia nu i-a pus vreo piedică înainte de cununie, vreun eveniment care să îl întoarcă cu tot dinadinsul, orice, atunci cei doi uniţi prin cununie în faţă lui Dumnezeu trebuie să continue împreună în viaţă, orice ar fi. Poţi să divorţezi de 1000 de ori, găsind încă alţi 1000 de soţi sau soţii, tot nu se asemănau cu primul/prima cu care te-ai cununat. Este o pură strategie de înşelare a diavolului pentru oamenii care dau de piedici în viaţă lor şi care nu beneficiază sau nu caută sfatul potrivit, neapărat duhovnicesc. Lăcrămioara, dacă vrei să iei sfatul meu, este să îţi iubeşti soţul, să vorbeşti cu el fără să vrei să te impui, să îl respecţi, să îl cunoşti, să îl descoperi parte cu parte a firii lui, şi ai să realizezi că soţul şi soţia sunt în momente diferite ale vieţii lor împreună că nişte copii care cresc, care se ajută unul pe altul să crească. E un fapt recunoscut în psihologie că femeile sunt niţel mai mature decât bărbaţii, dar şi bărbatul când zice o vorba, apoi, noi, femeile, stăm şi medităm şi apoi cu respect executăm:), pentru că, ce mai, are dreptate bărbatul, şi recunoscând asta în sinea noastră, dacă nu pe faţă :), nu îţi vine să îţi iubeşti soţul, cu tot cu luptele lui interioare? 🙂 îl poţi ajută să le depăşească, faceţi-vă planuri împreună de altă natură, o afacere ceva, o activitate economică, un curs, implică-te în proiecte de voluntariat, fii activă în societate, nu numai în maternitate, pe care sunt sigură 100% că o îndeplineşti că nimeni altă. Asta e cheia pentru femeile că noi, care vor să dăruiască: să dăruim pe orice cale posibilă, oamenilor care au nevoie, o vorba, un sfat, o îmbrăţişare (ai fi uimită să ştii câţi oameni nu au mai simţit o îmbrăţişare de ANI de zile, încât le dau lacrimile amintindu-şi cum e să te îmbrăţişeze cineva, în special bătrânii, dar şi femeile neglijate, copiii orfani care nu se mai dezlipesc de ţine)- fă tu pentru alţii ceea ce ai vrea că alţii să facă pentru ţine şi nu fac iar Dumnezeu, într-o zi în care nu te aştepţi, îl va întoarce cu faţă către tine pe cel care vrei să ţi se dăruiască aşa cum i te dăruieşti tu. Fără crize şi comentarii inutile. E imens de greu, dar e nevoie de ce spunea părintele Cleopa: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare(x40) şi când s-a terminat iarăşi: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare…:) Doamne ajută! şi să nu cazi în deznădejde sau în alte gânduri negative că nu îţi sunt de nici un folos nici pentru fericirea vremelnică (pe care o căutăm toţi) şi nici pentru fericirea veşnică (pe care o căutăm prea puţini pentru că nu o înţelegem). Eu cred că veţi fi fericiţi!:)