Un mic sfat dacă se poate

0
0

Tatăl meu are probleme cu serviciul, permanent unde nu ar lucra în ultimul timp nu poate să-și ridice salariul, lucrează de pomană, pentru că așa s-au învățat boierii: muncești la ei și la urmă își bat joc de tine cum vor ei. Problema e într-aceea că tatăl meu ca să-și scoată salariul și banii munciți prin sudoarea frunții a fost nevoit să apeleze la un avocat, între timp domnii boieri s-au gândit să-l amenințe că unde-l întâlnesc pe tata se vor răzbuna, au spus-o numai că într-un mod mai batjocoritor că lor nu le este frică de nimic. Dacă sincer îmi vine nu știu ce să le fac, când știu cât muncește tata pentru noi și cum își bat joc de el, și nu numai de el. Noi nu știm cum să procedăm??? Vrem să obținem ce-i al nostru, tata a început să-i fie frică știind că stăpânul la care lucrează are „legături” cât se poate de bune, el se gândește să renunțe la bani la tot, numai să nu pățimim noi. Părinte sincer vă scriu acum și-mi dau lacrimile pentru că nu pot înțelege astfel de oameni??? Când oare se va face dreptate??? Ca toată avuția asta pe care a căpătat-o tot Dumnezeu i-a dat-o!!! De ce uită unii de unde au pornit?.. Mulțumesc mult pentru răbdare părinte.

  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută. din cuvintele voastre îmi dau seama că tatăl este deja la o perioadă la care deja e timpul să se odihnească. Să încerce, dacă totuși vrea să își găsească ceva de muncă, să muncească în domenii mai liniștite, unde nu sunt aduse prea multe zbuciumuri sufletului. Iar de la oameni să nu vă așteptați la așa lucruri mari. Mai ales de la cei fără frică de Dumnezeu. Lăsați abătuții cu abaterea lor că pentru ei doar Domnul mai poate lucra. după cum spune vorba populară: „Nu vă puneți mintea cu prostul”. Trăiți mai bine în liniște. Și o ideie vă sugerez: Sărăcia este posesoarea liniștii. Și în încheiere spuneți tatălui că și legătura cu Biserica și Domnul îi poate aduce rezolvări în multe probleme. Nu cred că trebuie să puneți pe prim plan alergarea după averi ci sporirea în cele duhovnicești. Oare nu așa ne-a cerut și Domnul?

Căutând Te-am găsit, Doamne, avându-Te ne rugăm să ne ajuți.
Doamne ajută.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.