Sărut mâna, părinte. Încă de mic copil, visul meu a fost să slujesc Domnului. Dar acesta s-a spulberat, la vârsta de 12 ani, când am săvârşit ruşinosul păcat al malahiei. Pe atunci nu eram conştient, nu citisem cărţi cu înţeles duhovnicesc, iar mintea mea îmi spunea că e bine ce fac, dându-mi seama în final că nu eu mai judecam, ci diavolul. Am încercat de multe ori să mă las, reuşind într-un timp, dar după diavolul m-a biruit din nou. Acum când am citit şi m-am documentat, am văzut în cartea părintelui Cleopa că cei ce fac acest păcat nu vor mai putea fi preoţi in veac. Nici nu ştiţi ce deznădejde m-a cuprins când am citit acele rânduri ce-mi anulau visul de a deveni preot. Acest păcat nu l-am spovedit încă căci mi-e ruşine, căci preotul din care fac parte e naşul de botez al surorii mele, de parca ar conta această ruşine. În sinea mea m-am gândit să mă duc la o mănăstire, să mă spovedesc şi să urmez canonul ce mi se va da numai, numai să-mi pot urma visul. Nu promit, căci mi-e teamă că după nu mă pot ţine de promisiune, dar încerc din toată inima să nu mai fac acest păcat!!