Buna ziua!

0
0

Bună ziua…, aş dori să vă zic povestea mea, aş dori o alinare, un sfat, nu ştiu ce să mai fac. Astăzi am fost în vizită la nişte rude cu ai mei. Şi mi-au pus puţin vin în păhar, dar foarte puţin pe fundul paharului şi am gustat, deci chiar foarte puţin 2 guri şi când zic asta nu exagerez…, mama m-a văzut şi s-a uitat foarte urât la mine. Nu a zis nimic atunci, dar când am plecat acasă cu maşina, scandalul a fost gata! Deci de la 2 guri de vin! E păcat? Eu nu ştiu. M-a certat până acasă. Că de la o gură de vin se începe, că cum să mai aibă ea încredere în mine, ca dacă mă duc pe undeva, dacă beau şi mă îmbăt şi fac câte prostii, că anturajul, că colegele mele beau şi eu am să fac ca ele, că ea nu mai poate avea încredere în mine. I-am spus aşa. Că nu am venit niciodată beată acasă, şi nici nu o să vin, dacă nu mai are încredere e un lucru foarte rău pentru că nicodată nu am dezămăgit-o, şi ea ştie asta, că nu am făcut nimic rău, am fost un exemplu, că foarte rar ies şi atunci când ies nu ajung târziu acasă. În plus de asta a luat-o cu altele că de ce tot vreau eu să ies, i-am zis că nu mai suntem pe vremea ei, că toţi ies şi poate vreau şi eu să mă distrez (să dansez când nu e post adică, bineînţeles cu limite), că nu pot să stau toată viaţa lângă ea (peste o lună împlinesc 18 ani), că să stau acasă, am căldură, am tv, am de toate. Eu nu contest lucrurile acestea, sunt părinţi buni, am de toate, dar ştiţi dumneavoastră cum e, toţi adolescenţii ies, eu o înţeleg că îşi face griji, dar mă deranjează foarte tare chestia că nu are încredere în mine, i-am zis că nu o să fac nici un rău, că ştiu acum să îmi port de grijă, că sunt destul de mare. Dar ea pur şi simplu nu înţelege că te mai şi plictiseşti de atâta stat acasă şi numai acasă. Nici măcar de Crăciun nu am ieşit nicăieri, ştiu şi asta: cel mai frumos e acasă cu familia, dar în fiecare an am stat cu ei şi de revelion şi nu am mers nicăieri cu prietenii, măcar a 2-a zi de Crăciun, la un suc…, m-au durut vorbele ei, doar pentru că am băut 2 guri de vin! Nici nu un păhar! Oare am greşit? Sunt eu prea egoistă?? Vă rog spune-ţi-mi că nu ştiu ce să mai cred. Vă mulţumesc că a-ţi citit.

  • Veronica a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă domnișoară, e greu acuma să te conformezi cu judecățile părinților tăi, cel mai bine te vei conforma atunci când vei fi și tu în postura lor, uite atunci îți vei aduce aminte de toate aceste restricții care le vezi acuma ca obstacol pentru tine de la părinți. Să știi că tot ce fac ei e din instinctul de a te proteja de răul acestei lumi care azi este foarte dezvoltat , înghițind mii de suflete tinere care se perd pe drumul larg al iadului, acuma te supără și te enervează dar va veni timpul când vei mulțumi cu lacrimi părinților pentru protecția riguroasă . Deci mai bine mergi la biserică acolo să îți faci prieteni și primul și  cel mai mare prieten la moment și pe tot restul vieții să știi că este Hristos Domnul.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.