Bună seara, părinte. Mă aflu într-o stare chinuitoare de singurătate. Eu am 35 ani şi nu sunt căsătorită. De fapt de când mă ştiu am fost tot singurică, chiar dacă mă îndrăgosteam de cineva. Relaţia nu dura mult şi ne despărţeam..anume când era cel mai frumos. Trecând prin multiple măcinări sufleteşti după atâtea despărţiri ajunseserăm deseori la momente de disperare, încât mă rugam să mor, decât să trăiesc acest chin sugrumător. Având ani buni, am fost înşelată şi eu de cel rău spre a păcătui în desfrânare, gânduri ce mă chinuie şi până acum, care mă urmăresc în clipele de deznădejde. Aveam o credinţă îndoielnică până când măcinarea asta sufletescă m-a adus în pragul bisericilor şi al mănăstirilor. Am ajuns să cunosc în mai de aproape puterea rugăciunii, Dumnezeu luminându-mi mintea. Am fost şi la rugăciunea Sf. Maslu pentru prima oară atunci,cu 8 ani în urmă, la care mi s-a făcut rău. După aceasta am fost şi la duhovnic, la spovedanie generală. Am mai fost la mănăstiri, la rugăciuni.. Ştiu că deznădejdea este păcat mare, o alung cum pot şi cât pot cu rugăciuni şi cu post…. Mi-e greu tare, parcă aş avea o piatră pe suflet. Puteţi să-mi spuneţi ce aş putea să mai fac să nu mai simt durerea asta şi să întemeiez o familie chiar la vârsta asta ?
- a întrebat 14 ani ago
- last edited 7 luni ago
- You must login to post comments
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.