vă rog mult să-mi dați un sfat!

0
0

Sărut Mâna și iertare Părinte dacă vă necăjesc cu frământările mele. Soțul meu a avut o relație (care s-a transformat într-o iubire puternică) cu o altă femeie divorțată și cu 2 copii timp de 1 an, fără că eu să bănuiesc nimic (în această perioadă nu am avut relații întrucât el mereu acuza oboseala). Rugându-mă cu lacrimi la Bunul Dumnezeu și la Sfânta Fecioară Maria, mi s-au descoperit toate urâciunile făcute de ei. În momentul de față relația dintre ei s-a încheiat, el rămânând cu un sentiment puternic de ură față de ea (cel puțin așa zice soțul meu). Cu toate astea simt în adâncul sufletului meu că el încă mai nutrește sentimente și dorință față de acea femeie. Acum el nu se poate apropia fizic de mine, a început să fumeze la 38 ani (nefiind fumător), este tulburat și gândul îi este mereu preocupat numai el știe cu ce. Mă doare sufletul când văd toate astea și din omul bun, iubitor, cald care a fost a ajuns un bărbat nepăsător. Mă rog la Bunul Dumnezeu și la Maica Lui Cea Sfântă să ne ajute să trecem peste aceste necazuri care s-au abătut peste casa noastră și să-l aducă pe soțul meu din rătăcire înapoi la mine cu sufletul, cu gândul, cu trupul și cu fapta. Câteodată mă apucă deznădejdea și mă gândesc că Dumnezeu așa vrea, iar atunci îmi plec genunchiul în fața icoanei și mă rog. Părinte ce mai mă sfătuiți să fac? Eu mă gândesc tot timpul la porunca aceasta: „ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”. Aceasta îmi mai ține nădejdea la bunătatea lui Dumnezeu. Părinte, vă rog iertați-mă dacă vă plictisesc!

  • Anonima a întrebat 14 ani ago
  • last edited 11 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Mari și grele sunt ispitele familiei creștine în veacul acesta, dar mă bucură mult faptul cum dvs vă atârnați față de situație și îndurați cu răbdare și să știți că Domnul nu rușinează nădejdea! Faceți bine că vă rugați pentru soț, căci este strâns ținut în ghearele satanice și îi este greu să elibereze, căci nu apelează la credință, ci e în rătăcire. Dar dvs, prin rugăciuni, iubire și răbdare îl puteți ajuta! Doar la sfânta taină a cununiei se promite de a fi alături și la bine și la rău. Deci, în amintirea bunătății, iubirii lui anterioare față de dvs, să nu-l lăsați acum, când îi este cel mai greu. Considerați că se află într-o mare boală duhovnicească, de care ca o iubitoare și smerită soție, îl puteți ajuta! Mai faceți răbdare și fapte bune, milostenie, post și negreșit vă va mântui Domnul bărbatul prin dvs, dar și chiar dvs însuși vă vor fi iertate păcatele. Căci când Domnul ne îndeamnă a ne ruga unii pentru alții, El știa, că anume făcând așa, ne îndreptăm și mai vârtos sufletele noastre, căci în acele momente ele nasc compasiune, milă, iertare, îndurare!

Deci înarmați-vă cu armele credinței, dragostei și bunătății și astfel răul va pieri și va triumfa dreptatea lui Dumnezeu, de nu în acest veac, sigur în cel ce va să fie, Amin!

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie


  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.