Părinte, de când sunt, mi-am dorit să fiu pe placul lui Dumnezeu şi simţeam gelozie, când îmi dădeam seama că mai sunt şi alţii, printre miliardele de oameni ai acestei planete, pe care Dumnezeu îi iubeşte. A trebuit să accept acest lucru, apoi am văzut la o emisiune la tv nenumărate planete, superbe, unele numai din apă, altele cu variate forme de relief, toate creaţia lui Dumnezeu. Am simţit atunci cât de mici şi neînsemnaţi suntem în acest univers, noi, micile fiinţe care populeaza una din miliardele de planete, iar când prezentatoarea a spus că sigur se află pe undeva şi alte planete populate de fiinţe inteligente, mi l-am închipuit pe Dumnezeu plimbându-se cu \”altcineva\” în răcoarea serii şi iar am fost geloasă. Părinte, dacă Dumnezeu şi-a găsit în altă parte reciprocitate la iubirea pe care El o oferă? Dacă suntem creaţia care a ratat şansa iubirii, dacă suntem o creaţie ratată? De când noi, oamenii, l-am ucis pe Fiul lui, Dumnezeu tace. Când spunem că Dumnezeu e-n toate, poate că ne hrănim numai cu urmele iubirii Lui şi aşa e poate prea mult pentru noi păcătoşii. Dar cum ar fi dacă Dumnezeu s-ar plimba alături de noi ca la începuturi?