0
0

Vă mulţumesc pentru sfatul dat la întrebarea 4238. Aseară am mers şi la Sfântul Maslu, unde am primit atâta forţă şi încredere! Dimineaţa am primit un telefon de la prietenul meu, spunându-mi că nu vrea să îl mai sun niciodată. A devenit de 3 zile un alt om, pe care nu îl mai recunosc. Eu nu l-am cicălit niciodată, nu îl întreb unde pleacă, ce a vorbit la telefon sau să îl discut cu prietenii lui, nu îi reproşez nimic, chiar dacă uneori mă deranjează unele lucruri…pentru că mi se pare lipsit de bun simţ, însă el asta îmi reproşează. A încercat mama să îi sugereze nişte idei acum câteva zile, cum ar trebui să se comporte cu mine, ceea ce l-a înfuriat rău, dar nu înţeleg ce vină am eu pentru că ceea ce este între noi eu nu discut cu nimeni. Dintr-o legătură aproape perfectă, acum nu vrea să mă mai vadă. Răbdarea şi rugăciunea nădăjduiesc că îl vor întoarce pe calea cea dreaptă!

  • You must to post comments
0
0

Dragă Domnișoară, de ce dorești atât de mult anume pe el să-l ai lângă tine, nu crezi că poate Dumnezeu îl îndepărtează pentru a te proteja de ceva, noi doar nu cunoaștem ce ne așteaptă ca Domnul, numai El este știutorul a toate, și ne protejază de multe lucrurui care ne-ar putea aduce daune trupești și sufletești. Rămâi în rugăciune și cere de la Domnul ca să-ți lumineze mintea și să îți aducă pe cel care cu adevărat trebuie să fie lângă tine.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.