Sărut mâna, Părinte

0
0

Sărut mâna, Părinte! În urmă cu 4 ani am cunoscut un băiat ce mi-a devenit prieten, el e primul meu prieten, datorită unor situaţii neaşteptate ne-am despărţit, după 1 an ne-am împăcat şi am continuat relaţia până acum 2 săptămâni având gânduri serioase, dar el s-a despărţit de mine pentru că l-am sunat, era supărat şi am vrut să aflu ce e cu el, deorece mă intrista şi pe mine, dar nu a vrut să-mi spună şi a închis nu mi-a mai răspuns o săptămână, (în acea perioada l-am sunat şi i-am trimis mesaje), iar când mi-a răspuns a zis că i-am demonstrat că sunt nebună şi că totul s-a încheiat fără să mă lase să-i explic măcar. El e un băiat bun, e student la teologie în anul 3, deşi toată lumea zice că nu mă merită pentrut că m-a rănit de multe ori sufleteşte vorbind, eu îl iubesc mult şi îmi fac griji pentru el. Nu ştiu ce să fac şi  pe ce drum să merg? Vă mulţumesc! Doamne ajută!

  • Ema Diana a întrebat 14 ani ago
  • last edited 6 luni ago
  • You must to post comments
0
0
Ştiţi pe ce drum să mergeţi? Pe acel al întăririi în credinţă şi în adevăr. Desigur că e greu să ne facem o părere despre d-ră doar din câteva cuvinte din acest mesaj, dar din acestea nu prea am îmţeles şi care e locul Domnului în inima şi viaţa d-ră. Încercaţi acum să-l faceţi pe Domnul prietenul vieţei d-ră. Să-I faceţi un loc deosibit în inima d-ră şi să încercaţi mai mult să meditaţi nu la supărările lumeşti ale acestui băiat, dar dacă nu-l supăraţi cumva pe Dumnezeu prin viaţa d-ră, şă vă îngijiţi mai mult să-i fiţi plăcută Lui. E bine dacă vă leagă de acest băiat doar o prietenie şi dragoste curată, dar nu şi una legată şi de relaţiile intime neadmise până la taina cununiei. Şi dacă vă este drag cu adevărat acest băiat, atunci poate ar trebui să fiţi mai puţin insitentă şi să lăsaţi ca şi el să-şi facă alegerea sa, căci oricum nu e bine să-l forţaţi de nu va dori şi singur să vă fie alături. Să vă îngrijiţi mai mult de cele veşnice şi să lăsaţi şi acestă posibilă căsătorie, de înspre ea se merge în voia Domnului. Şi v-aş îndemna să nu luaţi decizii în viaţă pe bază la aceea ce „zice lumea”, dar mai mult să vă rugaţi Domnului să vă îndrumeze şi lumineze înspre calea cea dreaptă.

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Prot Victor Mihalachi
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.