Considerați că acest cutremur din Japonia dorește să ne transmită un mesaj clar? Am citit că au mai fost și altele de intensități, număr de morți și pagube mai mari…, ar trebui să ne preocupe, să ne fie frică de ceea ce se va întâmpla de acum, legat de sfârșitul lumii? Eu locuiesc în București și am puțină frică – e posibil ca într-un loc cu oameni crendicioși să se producă asemenea dezastru? Ar fi o soluție dacă aș pleca la mănăstire? Nu-s căsătorit.
- Ionuț a întrebat 14 ani ago
- last edited 6 luni ago
- You must login to post comments
Dragă frate, oare mănăstirea este un loc unde trebuie să ne ascundem de urgia Domnului. Cel ce cu adevărat vrea să meragă pe acestă cale nu poate să facă o aşa alegere doar pentru a se proteja de ceva. La mănăstire se merge atunci când se simte o atragere de credință și de viață întru Hristos. Iar că ar trebui să ne fie frică…desigur că ar trebui, că necătând la faptul că nu e acesta unicul „avertisment” de acest gen din ultimii ani, dar tot ne continuăm viaţa în păcate grave şi departe de Dumnezeu. Asta ar fi soluţia, dar nu mănăstirea, ca fiecare să ne scimbăm măcar câtuşi de puţin spre bine şi să ne curăţim sufletul şi viaţa de păcate grave şi să trăim după voia Domnului.
Doamne ajută, apără şi păzeşte…
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Răspunsul tău
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.