casatorie

0
0

Sărut mâna, părinte! Problema mea este mai complicată sau cel puţin aşa cred eu. Părinte, am 34 de ani şi nu reuşesc să mă căsătoresc.Toţi prietenii pe care i-am avut şi nu sunt mulţi deloc, au dat bir cu fugiţii fără un motiv. Vorbeam totul era minunat, apoi tăcere.Ţin să precizez că sunt o persoană, cu frică de Dumnezeu, la locul ei, cu bun simţ, merg la Biserică, mă spovedesc, mă împărtăşesc, merg la mănăstiri, fac milostenie, citesc acatiste, psaltirea, mă străduiesc să fiu plăcută în faţa Domnului. Socializez ca tot omul mă comport normal, nu sunt retrasă, însă… relaţiile mele nu ţin mai mult de o lună, inexplicabil. Mă gândesc mereu după, ce am făcut, ce n-am făcut, unde am greşit, nu sunt pisăloagă, nu sufoc, nu ştiu cum să mă mai gândesc şi ce să fac. Am vorbit şi cu preotul meu despre asta, a fost o perioadă în care mi-a citit anumite dezlegări, dar nici-o schimbare. Mă rog cu lacrimi fierbinţi, îl întreb şi îl implor pe Dumnezeu să mă ierte dacă am făcut ceva, să aibă milă, mai cad în deznădejde, recunosc, dar continui să-l rog să rupă lanţurile cu care mă simt legată. Simt o neputinţă, plâng în Biserică şi implor sfinţii şi cerul să ducă rugăciunea mea Domnului şi să-mi facă parte de familia pe care mi-o doresc atît de mult. Ce să mai fac părinte? Ţin post, nu urăsc pe nimeni şi totuşi… Vă mulţumesc şi Dumnezeu să ne ajute precum voieşte.

  • claudia a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Nu vă dezamăgiți și nu vă descurajați. Victoria va aduce și mult meritatul premiu. Rămâneți în rugăciune. Nu vă uitați la vârstă ci uitați-vă că trece viața și vine timpul când va trebui să dați răspuns pentru deznădejdea pe care ați practicat-o în această viață. Iar despre partenerul de viață să nu vă tare îngrijiți. Căci mulți din cei care se îngrijesc prea mult ajung să greșească mai mult decât cei care se încred în voia lui Dumnezeu. Rămâneți alături de Dumnezeu și la sigur Dumnezeu va rândui și calea pe care trebuie să mergeți. Iar ca rugăciune vă recomand: „Rugăciune pentru căsătorie(pt cei care nu și-au găsit încă partenerul)”. Rugați-vă și trăiți în buna rânduială și prin smerenie și rugăciune veți primi și grăuntele fericirii. Cu râvnă întru Domnul,Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.