Dragi părinţi. Nici nu e măcar întrebare ceea ce am să spun. Dar sunt distrusă de la o patimă cu care mă lupt de mult. Şi iaraşi am căzut, şi cel mai grav că mi-i greu să înţeleg de ce o fac din nou şi din nou. Am şi un duhovnic care mereu îmi e alături atunci când nu mai am putere singură să mă lupt. Şi gândul că când există aceste căderi sunt mai rea ca cei care l-au răstignit pe Dumnezeul nostru. Ei nu ştiau – eu ştiu. Ştiu că îl fac să sufere pe Dumnezeu, pe cei dragi, dar de parcă îmi sunt legaţi ochii şi nu înţeleg ce fac. Apoi îmi revin, dar ce folos. Doar iarăşi am căzut. Cineva mi-a spus că e de la faptul că cred că Dumnezeu mă va ierta şi de atât. Dar nu e aşa. Acum nu pot să ma rog…. Mi-i ruşine sau nu ştiu cum să mă exprim. Mi-i greu să ridic ochii la o icoană. Ştiu că plânge şi ea pentru mine. Sunt doborâtă. Da, ştiu că Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului… Dar e groaznic mereu să-l tradezi pe Cel care te iubeşte. Dar eu tradez tot ce e mai scump. Şi pe Dumnezeu şi…Şi mi-i foarte greu să-i mărturisesc duhovnicului acestea. Nu doar de la ruşine dar şi de atât că ştiu că îi va aduce şi lui durere. Dar de fapt nici lui Dumnezeu nu ştiu cum să-mi cer iertare. De parcă ar fi simplu, dar nu pot depăşi momentul, mă simt cea mai rea fiinţă, care nu merită nici ieratre… Mă iertaţi.
- a întrebat 14 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Toți suntem așa fraților! Unica deosebire: Unii conștientizează lucrul acesta, alții nu! De la asta, dragostea lui Dumnezeu însă nu scade față de noi oamenii! Ai căzut – ridicăte! Iată deviza de aur, a noastră a creștinilor! Protestanților le e mai ușor (nu și înaintea lui Hristos)! Ei cred că doar primind botezul protestant, s-au și mântuit! Noi, știm că dea pururi greșim înaintea Mântuitorului! Iată de ce, avem și mare nevoie de pocăință!
Știți cum se spunea în Ostrov: ”Trăiește cum trăiești, doar păcate mari nu fă”! Vă zic și eu același lucru! Trăiți cum trăiți, doar de patimi și de păcate mari ferițivă! Iar duhovnicul, el sărmanul trebuie să se roage…
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.