oare mai am dreptul la iertare...

Dragi părinţi. Nici nu e măcar întrebare ceea ce am să spun. Dar sunt distrusă de la o patimă cu care mă lupt de mult. Şi iaraşi am căzut, şi cel mai grav că mi-i greu să înţeleg de ce o fac din nou şi din nou. Am şi un duhovnic care mereu îmi e alături atunci când nu mai am putere singură să mă lupt. Şi gândul că când există aceste căderi sunt mai rea ca cei care l-au răstignit pe Dumnezeul nostru. Ei nu ştiau – eu ştiu. Ştiu că îl fac să sufere pe Dumnezeu, pe cei dragi, dar de parcă îmi sunt legaţi ochii şi nu înţeleg ce fac. Apoi îmi revin, dar ce folos. Doar iarăşi am căzut. Cineva mi-a spus că e de la faptul că cred că Dumnezeu mă va ierta şi de atât. Dar nu e aşa. Acum nu pot să ma rog…. Mi-i ruşine sau nu ştiu cum să mă exprim. Mi-i greu să ridic ochii la o icoană. Ştiu că plânge şi ea pentru mine. Sunt doborâtă. Da, ştiu că Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului… Dar e groaznic mereu să-l tradezi pe Cel care te iubeşte. Dar eu tradez tot ce e mai scump. Şi pe Dumnezeu şi…Şi mi-i foarte greu să-i mărturisesc duhovnicului acestea. Nu doar de la ruşine dar şi de atât că ştiu că îi va aduce şi lui durere. Dar de fapt nici lui Dumnezeu nu ştiu cum să-mi cer iertare. De parcă ar fi simplu, dar nu pot depăşi momentul, mă simt cea mai rea fiinţă, care nu merită nici ieratre…  Mă iertaţi.